Ştiai ce poţi face cu banalul bicarbonat de sodiu ? | Terapia Naturistă



IATĂ CE POŢI FACE CU BICARBONATUL DE SODIU 

Bicarbonatul de sodiu îl folosim de obicei pentru a creşte aluatul, îl putem folosi pentru albirea rufelor, pentru îndepărtarea mirosurilor neplăcute din haine, covoare şi a multor suprafeţe din casă, dar are şi o capacitate medicală destul de evidentă fiind o modalitate excelentă de a ne apăra organismul împotriva a numeroase boli.

 Consumat în cantităţi  moderate s-a dovedit ştiinţific că îmbunătţeşte funcţiile organismului, reducând aciditatea reglând ph-ul din organism.

Ceea ce nu prea cunoaştem este faptul că îl putem folosi pentru înfrumuseţarea personală şi la multe altele.



Iată câteva dintre acţiunile eficiente ale bicarbonatului de sodiu:

- albeşte dinţii, însă trebuie folosit doar o dată pe săptămână, deoarece, folosit mai des poate deteriora smalţul acestora.

- păr mai sănătos cu bicarbonat, şampoanele şi balsamurile pentru păr sunt totuşi chimice şi implicit puţin nocive, iar asta face ca să slăbească echilibrul scalpului şi al părului. Aşadar folosiţi o pastă de bicarbonat cu apă pe care o aplicaţi pe scalp, însă această operaţiune nu o faceţi decât o dată pe lună.

- elimină mirosul neplăcut al gurii, dizolvăm o linguriţă de bicarbonat într-un pahar cu apă şi facem gargară, aceasta va distruge bacteriile care sunt direct răspunzătoare de mirosul neplăcut. 

- putem avea unghii mai sănătoase cu bicarbonat, vom face un amestec din 3 părţi bicarbonat şi 1 parte apă vom aplica pe unghii, aceasta are proprietatea de a face unghiile mai tari şi sănătoase.

- pentru o piele mai moale vom adăuga bicarbonat în apă cu săpun şi vom masa cu blândeţe picioarele şi mâinile, după care clătim.

- pentru o bună cosmetizare a întregului corp adăugăm o ceaşcă de bicarbonat în cadă cu apă caldă şi stăm în ea 30  de minute, putem face asta de 2 ori pe săptămână.

- pentru a obţine un deodorant împotriva transpiraţiei de la subraţ nu trebuie decât să amestecăm câteva picături de ulei esenţial peste 4 linguri de bicarbonat, obţinând astfel o pasta care ne va menţine subraţul proaspăt.



- pentru călcâie frumoase vom pune 4 litri de  apă fierbinte într-un lighean şi vom adăuga 3 linguri de bicarbonat, vom ţine picioarele în apă preţ de 20 de minute,  după ce pielea picioarelor este înmuiată vom folosi o piatră ponce şi vom curăţa călcâiele şi zonele de piele tare, clătim cu apă caldă , ştergem temeinic şi aplicăm o cremă hrănitoare sau vaselină. Vom face această procedură seara înainte de culcare, iar după ce am aplicat crema sau vaselina este recomandat să dormim cu şosete peste noapte. Vom urma procedeul zilnic timp de o săptămână facem pauză 1 zi repetăm pentru încă o săptămână.

- pentru păr, vom amesteca într-o sticlă sau bidon apă cu bicarbonat, 3 linguri cu apă cu una de bicarbonat, agităm sticla până obţinem o pastă pe care o aplicăm pe părul umed, începând cu rădăcinile, după aplicare stăm cca.3 minute după care clătim.



                     VĂ DORESC SĂNĂTATE, CĂ-I MAI BUNĂ DECÂT TOATE !

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii