Cum detoxifiem organismul cu băile la picioare | Terapia Naturistă



DOUĂ REŢETE CARE NE VOR ELIBERA CORPUL DE TOXINE 

Nu ne imaginăm că sănătatea noastră depinde foarte mult de sănătatea picioarelor, acestea având un rol extrem de important.

 În articolele mele anterioare arătam faptul că mersul desculţ are un rol important în viaţa noastră, el având rolul de a transmite energii pozitive către organele interne, fiind alcătuită şi o harta cu organele interne, care corespund unei anumite zone a tălpilor. 

Astăzi vom discuta cum putem elimina toxinele din organism cu ajutorul băilor la picioare. În una din zile am văzut întâmplător nişte plasturi, care se aplică pe tălpi şi după o perioadă când le-am înlăturat, acestea erau negre din cauza toxinelor pe care le-au extras.


Vă prezint şi recomand două reţete, care vă vor ajuta, să eliminaţi toxinele din corp şi să vă relaxaţi cu băile benefice pentru picioare, înlăturând astfel mirosul neplăcut şi vă vor apăra de infecţiile fungice.

PRIMA REŢETĂ 

Iată de ce avem nevoie :

- 1 pahar cu sare de Himalaya

- 1 pahar oţet de mere

- 2 pahare de bicarbonat de sodiu

- 10 picături de ulei esenţial ( nu contează de care )

Dizolvăm sarea într-un vas de sticlă cu apă fierbinte, apoi vom turna în cadă (în care vom sta timp de 30 de minute), apoi vom adăuga pe rând celelalte ingrediente. 

Dacă vom opta pentru baia doar a picioarelor, vom folosi doar 2 linguri de bicarbonat,1 lingură sare, 1 lingură oţet de mere şi 2 picături de ulei esenţial. Vom proceda ca mai sus, însă toate aceste ingrediente le vom pune în vasul în care vom ţine picioarele.

A DOUA REŢETĂ

Aceasta nu are doar rolul de eliminare a toxinelor, ci şi tratează şi problemele pielii. Pentru a prepara această reţetă avem nevoie de  :


- 1 pahar de sare de Himalaya

- 50 gr. de argilă albastră sau albă

- 10 picături de ulei esenţial de orice fel


Vom dizolva argila şi sarea de Himalaya în apă fierbinte, după care vom adăuga uleiul esenţial şi vom amesteca, însă nu cu linguri sau obiecte din metal (indicat este să folosim lingură din plastic) ,apoi vom turna acest amestec în apa caldă din cadă, în care vom sta 20 de minute.

Dacă optăm să facem baie doar la picioare, vom folosi 1 lingură de argilă albastră sau albă, 2 linguri de sare de Himalaya şi 3 picături de ulei esenţial, la alegere. Procedăm ca mai sus şi vom turna amestecul în vasul în care vom face baie la picioare.

                    

                 VĂ DORESC SĂNĂTATE, CĂ-I MAI BUNĂ DECÂT TOATE !

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii