Isopul - planta sfântă și beneficiile sale | Terapia Naturistă



PLANTA SFÂNTĂ ŞI BENEFICIILE SALE CURATIVE

Fiind cunoscută încă din antichitate, alături de măslin, mirt, scorţişoară, datorită puterilor sale vindecătoare ISOPUL, căci despre el este vorba, a fost considerat şi planta sfântă, era folosit de vechii egipteni pentru curăţirea templelor, în timpul lui Iisus era folosit pentru curăţarea leproşilor, iar pe vremea romanilor era folosit pentru a se feri şi proteja de ciumă.


Efectele sale benefice se datorează compoziţiei sale de potasiu, fier, calciu, mangan, cupru, glucide, răşini, flavonoide  şi taniniuri, fiind recomandat în nenumărate afecţiuni printre care se numără majoritatea afecţiunilor aparatului respirator, în special astmului bronşic, a ficatului (inclusiv a cirozei), cardiovasculare, hipertensiune, psihice, schizofrenie, chiar şi cancer.

În afecţiunile respiratorii, administrat sub formă de ceai, este eficient în tratarea şi combaterea tusei, dar este şi un bun decongestionant nazal. Se prepară infuzia dintr-o linguriţă de flori şi frunze în amestec cu o linguriţă de coada şoricelului peste care se va turna o cană de apă clocotită.

Astmul poate fi ameliorat şi combătut cu o doză de o jumătate de linguriţă de plantă diluată în 30-40 ml. de apă plată, care se va consuma de trei ori pe zi, pe stomacul gol, timp de cel puţin două săptămâni. Pentru crizele de astm se folosesc 2 linguriţe de amestec de isop, sovârv, pătlagină peste care se toarnă apă fiartă, se vor consuma timp de 2 săptămâni câte 2 -3 căni zilnic.


Tratează rănile şi combate cu succes durerea reumatică şi artritică, febra , dar şi rănile deschise, pentru care se prepară un ceai din 2 linguri de isop la o cană de apă şi se va utiliza sub formă de comprese.

Este recomandat şi în anemie, având în comopziţia sa hisopina,  substanţa amară care-i dă practic puterea sa curativă peste compoziţia de minerale.

Întăreşte sistemul imunitar având o putere antispetică destul de semnificativă, acţionând practic ca un antibiotic natural. 

Detoxifică organismul foarte repede şi eficient, folosind planta uscată, mai exact partea aeriană a plantei, pe care o vom măcina cu o râşniţă, după care o cernem printr-o sită deasă. 

Vom lua un vârf de linguriţă de praf de plantă pe care o vom ţine sub limbă preţ de 5 minute, apoi vom înghiţi cu apă plată. Vom administra acest remediu de 3 ori pe zi, cu o jumătate de oră înaintea celor trei mese principale.

                    VĂ DORESC SĂNĂTATE, CĂ-I MAI BUNĂ DECÂT TOATE !

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii