Logo MistereX.ro

Terapia Naturistă

Remedii naturale, sănătate, plante medicinale

sâmbătă, 12 noiembrie 2022

Lichior de usturoi - preparare - administrare | Cafeneaua Subiectelor



LICHIORUL DE USTUROI ȘI SĂNĂTATEA

Cu toți știm că usturoiul este printre primele legume când vine vorba despre sănătate. Îl consumăm în multe feluri și în multe combinații, însă astăzi vă prezint un lichior din usturoi despre care se spune că rețeta sa nu este așa cunoscută.


Acest remediu naturist ne va ajuta la eliminarea sării din organism, ne va regla tensiunea arterială, întărește mușchiul inimii și ne va da o energie bună.

Este ușor de preparat și ieftin. Avem nevoie de 12 căței de usturoi pe care-i vom tăia în patru și-i vom pune într-un recipient din sticlă cu capac.

 După ce am așezat cățeii de usturoi în recipientul de sticlă, vom turna 600 ml. de vin roșu, de preferat natural. Vom lua recipientul și-l vom așeza undeva la lumină, unde îl vom lăsa la macerat timp de 12 zile.


 În tot acest timp vom agita recipientul de două ori zilnic, pentru o macerare completă. După cele 12 zile de macerare, vom strecura produsul și-l vom depozita într-un recipient închis la culoare care se închide ermetic.

Vom consuma 2 - 3 lingurițe zilnic.

                         
                VĂ DORESC SĂNĂTATE, CĂ-I MAI BUNĂ DECÂT TOATE!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Remedii naturiste pentru afecțiuni comune. Tratamente din plante, leacuri tradiționale și peste 1000 de articole explicate simplu.

Faceți căutări pe acest blog

Un produs Blogger.

Ceaiul de chimen – Beneficii reale, preparare corectă și precauții - Terapia Naturistă

Ceaiul de chimen: beneficii, proprietăți, preparare și contraindicații Ceaiul de chimen , obținut din fructele plantei Carum carvi , este ...