LA MASĂ CU DESTINUL

                                         

                                                LA MASĂ CU DESTINUL 

 scris de Dan Biţuică

Oare dacă într-o zi ne-am putea aşeza la o masă cu propriu destin oare ce ne-am spune. Ce i-am cere şi ce am avea să-i reproşăm ? Am începe bineînţeles cu insuccesele, aruncându-i-le pe toate pe umerii săi destul de fragili, fără să ne aducem aminte că răspunzători de asta suntem chiar noi, suntem singurii care am luat deciziile proaste de fiecare dată, iar dacă nu este şi mai deprimant, demonstrându-ţi că eşti un om slab, lăsând pe altcineva să ia decizii pentru tine, în locul tău.

Apoi probabil că i-am imputa viaţa pe care o duci pe plan sentimental, însă şi aici uiţi că tot tu ţi-ai ales-o, dacă ai ales-o corect vei zâmbi şi vei fi fericit, dacă nu vei arunca bineînţeles totul în braţele destinului. 

Ajungem la vârsta la care putem vedea viitorul copiilor, în alegerile lor şi vrem să le fie bine însă nu noi alegem sau cel puţin aşa ar trebuii să fie. Fericirea o putem măsura în timp, întotdeauna le vom spune că nu va merge relaţia lor şi de multe ori pe bună dreptate, însă fericirea este măsurată în clipe, atunci dacă vei putea trăi o fericire pe etape tot este mai bine decât să nu o găseşti deloc.

Mulţi dintre noi am trăit aceste clipe frumoase dar care au zburat la fel de repede cum au şi sosit, apoi ne-am căit, dar tot ne-am ales cu acele clipe, alţii nu au riscat, iar acum le este greu să recunoască că nu au trăit nici măcar clipă, au ales să nu rişte de frica insuccesului şi de gura lumii şi s-a rezumat în a trăi modest pe plan sentimental dar sigur. Aceştia ca şi ceilalţi i-ar putea imputa ceva destinului ?

 Apoi probabil că i-am reproşa că nu ne-a aşternut în cale oportunităţi mai bune, însă de câte ori ai avut o bună oportunitate şi ai beneficiat într-adevăr de ea ? Sunt sigur că au trecut destule pe lângă tine şi nu ai avut curajul să o încaleci ca pe un armăsar focos, te-ai mulţumit să o admiri şi să te uiţi cu jind cum alţi au profitat de ea şi de cele mai multe ori erai egoist şi aşteptai cu nerăbdare să-i vezi aruncaţi din şa, ca tu să fi liniştit şi să-ţi spui că ai avut dreptate şi de aia nu te-ai urcat tu în locul lor.

Am putea să-i reproşăm că nu ne-a scos în cale oamenii potriviţi pentru relaţii de orice fel, prieteni cu care să te ajuţi, colegi care să îţi ofere noi orizonturi spre o viaţă mai bună şi mai amplă, însă uităm că tot noi suntem direct răspunzători în alegerea persoanelor cu care coabităm, tot noi sunt aceia care acceptăm prietenii nepotrivite şi care te trag în jos.

 Multe nu i-am putea reproşa bietului destin care se face direct răspunzător pentru tot ce nu ne-a ieşit, de fapt el este ţapul ispăşitor în istoria noastră şi niciodată nu vom recunoaşte slăbiciunile noastre, că dacă am face-o cu adevărat de abia atunci încolo vom deveni ceea ce suntem cu adevărat şi am putea lăsa prejudecăţile la o parte şi am putea deveni omul puternic de care toţi ai tăi au nevoie. Singurele reproşuri pe care i le putem imputa destinului cred că sunt acelea că nu te-ai născut în altă ţară, în altă familie, în altă epocă.

Destinul nu ar pleca prea şifonat de la discuţia pe care a avut-o cu tine la masă şi vei vedea că tu eşti răspunzător pentru tot, îţi trebuie curaj să fi ceea ce eşti cu adevărat.