Terapia Naturistă

                             DESPRE IGNORANŢĂ   scris de Dan Biţuică     Citesc zilnic şi scriu cam tot aşa. Lectura şi tot ce ţine de ea îmi face mare plăcere. Scriu despre tot ce cred eu că ar face plăcere unui cititor să afle sau nu. Scriu pe blog şi le fac şi publice pe Facebook pe Google + şi pe Twitter. Scriu despre sentimente, despre emoţii şi chiar despre ce şi cum gândesc anumite lucruri. Scriu din istorie din literatură, din viaţa marilor oameni ai lumii, scriu despre fapte şi curiozităţi nu tocmai cunoscute pe care nu le găseşti chiar la tot colţul, apoi mai scriu despre cotidian încercând să ating subiecte delicate cu speranţa că sunt în asentimentul multora dintre dvs. Mai încerc câte un banc câte o legendă, mai dau viaţă unor subiecte imaginare încerc să fac şederea aici cât mai plăcută şi cât mai relaxantă şi nu în ultimul rând constructivă. Mulţi dintre voi apreciaţi asta iar mulţi chiar mi-au simţit lipsa în cele zece zile de pauză, însă trebuie să recunosc că sunt de

               Întunecare  Scris de Dan Biţuică În periplul nostru pe cărările vieţii vom avea puţine clipe de fericire, cu toate astea ne place să credem că am atins apogeul şi că mai mult de atât nu se poate! Eu nu cred asta şi nici nu propovăduiesc nefericirea însă ea ne este mai la îndemână şi o găsim în viaţa noastră chiar şi atunci când nu o căutăm. Nu vreau să descriu o filozofie a fericirii sau a nefericirii dar vreau să ating puţin din realul cu care ne confruntăm tot timpul. Avem momente când o carte bună ne scoate din acest real uneori nu foarte roz şi atunci uităm de problemele cotidiene. Oare uităm să fim fericiţi sau nu putem? Am devenit extrem de pretenţioşi şi nu ne mai satisfac lucrurile mărunte? Omul aşa este el construit să nu se mulţumească cu puţin, el are dorinţe din ce în ce mai mari şi mai multe! Asta, în viziunea mea înseamnă progres ceea ce nu este un lucru rău sau greşit, însă în ochii multora va însemna nerecunoştinţă faţă de ceea ce ai, sau dobândit în de

În bătaia puştii sau un altfel de Bambi  partea a opta scris de Dan Biţuică  Eram obosiţi şi trişti ca şi vremea care nu înceta să ne sâcâie cu capriciile ei de copil răsfăţat. Iarba nu mai era fermă şi gustoasă, era moale şi cu un gust puternic de cocleală. Prea multă umezeală în jurul nostru iar unii membri ai turmei începuse să şchiopăteze, din cauza umezelii pielea dintre copite ceda lăsând un loc deschis pentru temuta infecţie.    Cu toate acestea eu mai aveam o bucurie în suflet, eram lângă fiinţele pe care le iubeam cel mai mult. Alături de ei parcă greutăţile vieţii nu mai erau aşa de insuportabile. Viaţa este frumoasă dar şi foarte grea pentru toate vieţuitoarele pământului.    Tata a ales drumul spre poalele muntelui unde să ne ducem viaţa, asta nu că scăpam de probleme însă ne mai scăpa puţin de umezeală sâcâitoare. La poalele muntelui pământul dispărea lăsând locul pietrei care avea un avantaj în favoarea noastră, nu absorbea apă dar avea şi un dezavantaj, locul era mai lip

În bătaia puştii sau un altfel de Bambi  partea a şaptea scris de Dan Biţuică   Dimineţile erau parcă mai însorite şi totul în juru-mi mai verde, eram atât de fericit ducând o viaţă simplă, hrană, apa cristalină şi iubire... eram împlinit.. fugeam împreună cu Noa prin desişuri, găseam murele preferatele mele pe care acum le ofeream cu mult cavalerism fiinţei pe care o iubeam.  Tata nu privea cu ochi buni noua mea preocupare iar timpul alături de el era din ce în ce mai puţin iar ast îl nemulţumea. Înţelegea el cumva şi nu eram aspru judecat ştiind şi aducându-şi aminte de prima lui dragoste... adică mama. Deveneam mai puternic iar glasul care nu demult era subţire acum era ca al tatălui meu.  Crescusem falnic şi aproape că îl ajunsesem pe tata ca fizic însă nu mă puteam compara cu el încă la mărimea coarnelor şi a robusteţii. Amorul dintre mine şi Noa s-a consumat într-o zi când o ploaie de vară ne-a surprins într-o poiană. De obicei ştiam dinainte când vine ploaia având timp să ne adă

  În bătaia puştii sau un altfel de Bambi partea a şasea   scris de Dan Biţuică . Dimineaţa a început bine şi liniştită. Turma se deplasa spre liziera pădurii unde tata descoperise o poiană însorită unde creştea din abundenţă trifoiul fraged şi suculent. Mâncam cu râvnă când deodată tata ridică capul său mare şi încoronat spre luminiş, foşnet abia perceptibil îşi făcea simţită prezenţa. . Eram încordaţi şi nu ştiam ce să facem, aşteptam un gest al tatei care nu mai venea. Cu capul ridicat cu nările dilatate adulmeca mirosul, doar când a lăsat urechile pe spate am înţeles că nu-i pericol însă aşteptam cu toţii să vedem ce este.   Din frunziş şi-a făcut apariţia o surată mai cafenie decât exemplarele turmei noastre.. a înaintat înspre tata şi când a ajuns aproape de el şi-a plecat capul în semn de supunere totală. Tata cu o privire blânda a acceptat calm supunerea ei. Acum toate femelele au înconjurat-o mirosind-o curioase iar ea se lăsa examinată de ele într-un mod mai mult decât paşnic

  În bătaia puştii sau un altfel de Bambi   partea a cincea scris de Dan Biţuică  În acel moment tata se ridică pe picioarele din spate şi izbi cu forţă ceafa adversarului care în furia să nu s-a mai putut opri să evite loviturile de copite ale tatei. Se întoarse nervos şi cu capul plecat şi gâtul încordat se repezi din nou către tată care şi de data asta eschivă lovitura coarnelor, sărind la timp din faţa lui şi aplicând o lovitură laterală în coastele adversarului care sângera.    Uimit de mişcarea tatei se opri nedumerit şi nu înţelegea ce se întâmplă, a atacat de două ori fără să atingă oponentul şi pe deasupra se alesese şi cu o lovitură destul de dureroasă.   Tata profită de nedumerirea lui şi pentru prima oară atacă. Era prima oară când îl vedeam cu adevărat nervos, ochii i se schimbaseră, trupul parcă era mai gros iar sub pielea lucioasă muşchii mari dansau în cercuri, lovi cu coarnele în plin răsturnând adversarul care mugi de durere, un colţ din cornul tatei i se împlântă fro

   În bătaia puştii sau un altfel de Bambi partea a patra Scris de Dan Biţuică    Primăvara era la început dar soarele îşi făcea pe deplin datoria. De acum hrana nu mai era o problemă iar noi începusem să ne revenim, luam în greutate pe zi ce trecea iar noi cei tineri ne hârjoneam cât era ziua de lungă.     Tata nu mai era încruntat ba chiar într-o zi l-am văzut zâmbind era un semn de bun augur pentru toţi. Încordarea dispăruse dintre noi iar voia bună era la ea acasă. Pădurea prindea viaţă iar noi eram parte din ea. Veveriţele erau cele mai jucăuşe apoi iepurii mai bine spus iepuraşii, ei erau responsabilii cu voia bună din jurul nostru.     Îl surprindeam pe tata zâmbind pe ascuns, se bucura ca şi noi de oportunităţile primăverii. Dacă cumva fericirea s-ar putea măsura, la noi era limita de sus. Creşteam şi o făceam frumos şi sănătos, simţeam cum muşchii coapselor mi se întăresc, gâtul devine robust iar picioarele puternice şi ferme. Mama se uita mândră cum călcam ţanţoş printre memb

   În bătaia puştii sau un altfel de Bambi partea a treia Scris de Dan Biţuică  Seara a fost liniştită iar turma a găsit un loc bun pentru odihnă şi ferit de pericolul nopţii. Zilele treceau cu greu iar turma flămândă făcea faţă cu greu nopţilor geroase.   Într-o zi când eram concentraţi să trecem un şanţ destul de adânc şi-a făcut apariţia mult aşteptatul soare, timid a ieşit de după perdeaua de nori plumburii, l-am simţit pe coapsă care imediat s-a încălzit producându-mi o mare bucurie! Nu îmi plăcea iarna.   E rece. E dură şi nu oferă prea multe, nici măcar apa, ce să mai vorbim despre mâncare să nu mai spunem de câte pericole te aşteaptă la tot pasul. Îmi place soarele el este bun şi încălzeşte totul în jurul său şi mai face să crească şi trifoiul fraged şi mult.   Tata a văzut cu surprindere cum soarele începe să topească zăpada iar mici picături cristaline se prelingea de pe crăcile copacilor. Câteva păsări se bucurau şi el de prezenţa LUI. Mama se apropie de mine calmă şi îmi şo

   În bătaia puştii sau un altfel de Bambi partea a doua Scris de Dan Biţuică Ninsoarea a acoperit tot pământul iar hrana o găseam din ce în ce mai greu, tata ne conducea prin zăpada afânată iar la un moment dat se oprea şi dădea cu botul său gros zăpada la o parte făcând loc câtorva smocuri de iarbă veştedă şi uscată însă ne prindea bine, altădată tata a lovit un copac cu coarnele până i-a julit coaja după care ne-a învăţat să o mâncăm... locul apei a fost luat de gheaţă pe care tot tata ne-a arătat cum să o transformăm în lichid, lingând-o cu limba caldă ea se va topi şi va reveni la forma iniţială, tata era un tip destul de trecut prin greutăţile vieţii şi ne învăţa tot ce trebuia să ştim. Încet, încet hrana se găsea din ce în ce mai greu iar foamea a pus stăpânire pe turmă. Slăbisem cu toţii iar puterile ne slăbise, în nopţile geroase auzeam lupii urlând semn că nici ei nu stăteau mai bine ca noi cu hrana ne spunea tata. Totuşi îl vedeam că din zi în zi devenea tot mai îngândurat

  Noapte bună Lună ! Somn uşor stelelor ! scris de Dan Biţuică A câta oară privesc cerul senin şi înstelat ? Nu am mai făcut-o de tare demult ! Fiţi sinceri şi răspundeţi-vă la această întrebare ! E magic !. Luna este ca o mireasă gătită cu mii de diademe în păru-i auriu.. aici când eram tânăr spuneam poveşti cerului înstelat... era confidentul meu... am început să îl uit... ridicând ochii din ce în ce mai rar spre el... un om care nu priveşte cerul nu are vise... stând cu capul numai în jos spre bombeul pantofilor nu vezi decât duritatea vieţii cotidiene.. omul care priveşte cerul e mai bogat... e mult mai visător iar visarea nu a făcut rău nimănui ba din contră... acolo sus ne-am agăţat speranţele şi suspinele... de ce oare cu cât înaintezi în vârstă priveşti cerul din ce în ce mai rar ? În subconştientul nostru credem că îl ştim... dar nu ne uităm înspre Lună doar să o înţelegem sau să o cercetăm... o privim să ne încărcăm bateriile... dacă multe sisteme funcţionează pe SOLAR... suf

                        Balerina   muzicală Scris de Dan Biţuică   Priviţi-o cât de firavă este.   Atât de graţioasă şi elegantă. De-a lungul anilor a bucurat milioane de suflete cu dansul ei în cerc pe o melodie de flaşnetă...a construit vise ...a încântat ochii multor fetiţe şi a schimbat destine...când a fost dăruită a fost primtă cu mare bucurie....aşezată undeva pe un birou din lemn masiv ..ea a stat neclintită şi impozantă in ciuda staturii ei mici,,,a stat mândră chiar şi când înspre ea   se sufla fumul dens şi aromat a unui trabuc havanez...ea a făcut ca multe fetiţe să îşi dorească să devină balerine...este o mică bijuterie   ce de multe ori ne bucură cu dansul ei în cerc...alteori ne întristează cu melodia ei metalică şi stridentă...în rotirile ei ne face să visăm ne acapără fără să ne dăm seama iar în funcţie de starea în care suntem o putem privi mult timp ...nu este chiar o jucărie..este un generator de gânduri..un generator de bucurii şi tristeţi...de melancolie şi de p