Călător în timpuri mai bune
scris de Dan Biţuică
Scriu această mică poveste cu speranţa că nu sunt singurul om care a gândit asta, care a visat la o lume mai bună , la o lume în care să nu ne mai simţim singuri, trişti şi obosiţi.
Printr-un exerciţiu de imaginaţie am călătorit în viitor,într-un viitor al timpurilor mai bune ,unde ca în orice vis sau poveste ar începe cam aşa...
Se făcea, că am intrat printr-o poartă temporală din greşeală,eram speriat... eram într-o livadă de meri...cu nişte mere mari roşii,sigur şi foarte zemoase, un soare arzător îmi încălzea obrazul, mirosea a fân proaspăt cosit, undeva în depărtare se auzeau talăngile unei cirezi de vaci... prin iarba prospătă cosită săreau lăcuste mici și maronii... câteva albine roiau în jurul uni măr căzut, vrăbiuţele se certau de zor pe craca unui măr pitic iar nostalgia m-a cuprins şi parcă trăiam un deja-vu.. în faţa livezii două căpiţe mari de fân ca două turnuri mari ale unui castel medieval domina acel minunat loc.
Aud voci şi mă ascund după măr, văd un bărbat cu părul alb şi o femeie grăsuţă cam tot de vârsta bărbatului trebăluind... cu o mătură mare din nuiele mătura ograda plină de praf, de acum... bărbatul repara gardul şubred în locul unde câteva găini gălăgioase fugise spre livadă.
Înspre spatele casei se auzea grohăitul unor purcei care îşi aşteptau binecuvântata mâncare, nerăbdători guiţau puternic, bătrânul îşi strânse uneltele şi cu un mers greoi târşiit merse spre coteţul purceilor unde le puse mâncare în troc. Femeia terminând de măturat acum stropea curtea cu apă dintr-o găleată, mirosea a proaspăt, a curat.
Terminând de stropit intră în casă de unde ieşi cu o covată, se opri la masa din curte, o masă construită ad-hoc, adică 4 pari dintr-un salcâm şi 3 scânduri ca blat... turnă făină dintr-un ciubăr.. apă din găleată şi se apucă de frământat făina cu apa, făcuse o cocă mare. Între timp făcuse focul la cuptorul din curte lipit cu pământ şi dat cu var,puse coca în tăvi rotunde şi le băgă în cuptorul încins şi se întoarse la masa de unde din altă cocă împleteşte colaci, frumoşi şi groşi ca nişte cosiţe a unei fete de la horă.
Mirosul de pâine se împrăştie peste tot semn că sunt coapte, le scoate şi le aşeză pe masă învelindu-le cu un ştergar frumos cusut.. le aşează cu grijă ca pe un prunc să nu îl trezească.
Urmează colacii, acum bărbatul aduce din casă o oală mare de pământ plină cu iaurt rece şi proaspăt unde smântâna este aproape la jumătatea oalei apoi aduce ouă din cuibar, ouă proaspete .. femeia unge colacii cu miere limpede şi aurie apoi smulge şi doi cârnaţi din podul casei,uscaţi şi afumaţi... pe care-i prăjeşte împreună cu ouălele.
Rupe pâinea aburindă şi o aşează pe ştergarul de un alb imaculat... cârnaţii miros de m-au năucit,totuşi stau pitit.. aşează masa, pe masă a apărut şi o butelcuţă de ţuică.,cam gălbuie semn că e cam bătrână.
E greu să mai rezist când văd cum omleta cu cârnaţi este pusă în castroane de pământ iar iaurtul este tăiat cu lingura şi pus în căni, pâinea încă abureşte pe masă.. mierea s-a subţiat pe colacii fierbinţi pe care i-a înmuiat.
Deodată bărbatul se uită înspre locul în care cred că sunt bine ascuns..:
- Pofteşte la masă! Călătorule... pofteşte!
- Cum de m-aţi văzut?
- Te-am văzut nepoate de când tânjeşti după timpuri mai bune! No asta vă trăbă! Nu toate prostiile pe care le mâncaţi!
Ruşinat mă aşez la masă.
- Tu trăbă să fi un călător în timp... în timp nu înseamnă neapărat în viitor nepoate! Poţi fi un călător în timpuri mai bune! Ei... astea-s timpuri mai bune tataie... astea... ehehei.. aţi pornit într-o direcţie greşită dragule... opriţi-vă cât mai puteţi! Încă nu e totul pierdut!
Ascult şi mănânc cu pofta unui copil în vacanţă după o zi întreagă de hoinăreală... are dreptate... eu nu am călătorit în viitor sau în trecut... am călătorit spre timpuri mai bune care încă mai sunt în prezent...
Printr-un exerciţiu de imaginaţie am călătorit în viitor,într-un viitor al timpurilor mai bune ,unde ca în orice vis sau poveste ar începe cam aşa...
Se făcea, că am intrat printr-o poartă temporală din greşeală,eram speriat... eram într-o livadă de meri...cu nişte mere mari roşii,sigur şi foarte zemoase, un soare arzător îmi încălzea obrazul, mirosea a fân proaspăt cosit, undeva în depărtare se auzeau talăngile unei cirezi de vaci... prin iarba prospătă cosită săreau lăcuste mici și maronii... câteva albine roiau în jurul uni măr căzut, vrăbiuţele se certau de zor pe craca unui măr pitic iar nostalgia m-a cuprins şi parcă trăiam un deja-vu.. în faţa livezii două căpiţe mari de fân ca două turnuri mari ale unui castel medieval domina acel minunat loc.
Aud voci şi mă ascund după măr, văd un bărbat cu părul alb şi o femeie grăsuţă cam tot de vârsta bărbatului trebăluind... cu o mătură mare din nuiele mătura ograda plină de praf, de acum... bărbatul repara gardul şubred în locul unde câteva găini gălăgioase fugise spre livadă.
Înspre spatele casei se auzea grohăitul unor purcei care îşi aşteptau binecuvântata mâncare, nerăbdători guiţau puternic, bătrânul îşi strânse uneltele şi cu un mers greoi târşiit merse spre coteţul purceilor unde le puse mâncare în troc. Femeia terminând de măturat acum stropea curtea cu apă dintr-o găleată, mirosea a proaspăt, a curat.
Terminând de stropit intră în casă de unde ieşi cu o covată, se opri la masa din curte, o masă construită ad-hoc, adică 4 pari dintr-un salcâm şi 3 scânduri ca blat... turnă făină dintr-un ciubăr.. apă din găleată şi se apucă de frământat făina cu apa, făcuse o cocă mare. Între timp făcuse focul la cuptorul din curte lipit cu pământ şi dat cu var,puse coca în tăvi rotunde şi le băgă în cuptorul încins şi se întoarse la masa de unde din altă cocă împleteşte colaci, frumoşi şi groşi ca nişte cosiţe a unei fete de la horă.
Mirosul de pâine se împrăştie peste tot semn că sunt coapte, le scoate şi le aşeză pe masă învelindu-le cu un ştergar frumos cusut.. le aşează cu grijă ca pe un prunc să nu îl trezească.
Urmează colacii, acum bărbatul aduce din casă o oală mare de pământ plină cu iaurt rece şi proaspăt unde smântâna este aproape la jumătatea oalei apoi aduce ouă din cuibar, ouă proaspete .. femeia unge colacii cu miere limpede şi aurie apoi smulge şi doi cârnaţi din podul casei,uscaţi şi afumaţi... pe care-i prăjeşte împreună cu ouălele.
Rupe pâinea aburindă şi o aşează pe ştergarul de un alb imaculat... cârnaţii miros de m-au năucit,totuşi stau pitit.. aşează masa, pe masă a apărut şi o butelcuţă de ţuică.,cam gălbuie semn că e cam bătrână.
E greu să mai rezist când văd cum omleta cu cârnaţi este pusă în castroane de pământ iar iaurtul este tăiat cu lingura şi pus în căni, pâinea încă abureşte pe masă.. mierea s-a subţiat pe colacii fierbinţi pe care i-a înmuiat.
Deodată bărbatul se uită înspre locul în care cred că sunt bine ascuns..:
- Pofteşte la masă! Călătorule... pofteşte!
- Cum de m-aţi văzut?
- Te-am văzut nepoate de când tânjeşti după timpuri mai bune! No asta vă trăbă! Nu toate prostiile pe care le mâncaţi!
Ruşinat mă aşez la masă.
- Tu trăbă să fi un călător în timp... în timp nu înseamnă neapărat în viitor nepoate! Poţi fi un călător în timpuri mai bune! Ei... astea-s timpuri mai bune tataie... astea... ehehei.. aţi pornit într-o direcţie greşită dragule... opriţi-vă cât mai puteţi! Încă nu e totul pierdut!
Ascult şi mănânc cu pofta unui copil în vacanţă după o zi întreagă de hoinăreală... are dreptate... eu nu am călătorit în viitor sau în trecut... am călătorit spre timpuri mai bune care încă mai sunt în prezent...
0 Comentarii