E IARĂȘI TOAMNĂ
scris de Dan Bițuică
Pomii își dezvelesc ramurile de frunzele uscate și galbene care acum umplu aleile parcului gol și trist . E toamnă iarăși , iar asta mă duce cu gândul la multele alte ce au trecut. Îmbătrânim ușor pe nesimțite iar obraji ne sunt mai căzuți , tâmplele mai ninse iar cercănele din ce în ce mai evidente .
Ne transformăm și fizic dar mai ales mental. Suntem triști ca o toamnă târzie , ne-am fi dorit să realizăm mai mult din ceea ce ne-am propus, însă niciodată nu reușim întru-totul. Parcă nici nu am simțit când timpul ca un hoț a trecut tăcut peste noi lăsând urme vizibile pe chipurile noastre încruntate de ploaie și vânt. Ai trecut prin destule încercând să ții piept vremurilor, ai plecat din țară pentru un trai mai bun și să poți lăsa ceva în urma ta,
În sinea ta îți recunoști insuccesele și ai regrete însă timpul nu te-a iertat nici pe tine nici pe ai tăi. Mergem pe aleea parcului vieții , printre băncile timpului care te îmbie să te oprești și să-ți odihnești trupul prea istovit . Nu o faci deoarece știi că timpul nu va sta în loc să te aștepte , vei continua drumul chiar dacă acum pașii nu mai sunt așa de sigur , chiar dacă picioarele îți mai tremură din când în când , te încăpățânezi să rămâi în picioare . Ochii îți sunt din ce în ce mai neclari iar răsăriturile nici ele nu mai sunt așa de luminoase.
Parcă nici roadele toamnei bogate nu mai au gustul de altădată și nici mirosul pâinii nu te mai răsfață . Zilele sunt parcă din ce în ce mai scurte , iar totul se petrece în jurul tău pe repede înainte, parcă cineva te vrea mai repede în capătul aleii.Uităm ca în drumul nostru să mai privim spre lucruri frumoase , uităm să ne mai bucurăm sufletele obosite . Ai devenit nepretențios și cam nepăsător , nu te mai bucură multe lucruri , iar parcă totul te obosește din ce în ce mai tare. Melancolic și cuminte mergi pe drumul tău , din ce în ce mai încet , dar măcar te bucuri că ești în picioare , poate obosit dar demn , poate bolnav dar iubind .
Pentru mulți este toamna vieții , o toamnă nu prea bogată și destul de tristă , îți este frig iar sufletul îți este gol , ai rămas cu amintirile care nu-ți dau pace , amintiri care te poartă în primăvara ta când totul era frumos și dulce . Au trecut toate fără să îți dai seama iar asta ți se citește pe chip , te uiți speriat în oglindă , te recunoști cu greu iar ca să te convingi că tu ești îți zâmbești trist.
Au trecut anii parcă îți șoptește oglinda , au trecut prea repede peste noi. . Încerci o conversație scurtă cu chipul din cealaltă parte a oglinzii, un chip în care de multe ori nu te regăsești, conversația este scurtă și dură , întrebări fără răspunsuri și răspunsuri fără întrebări.
Te privești încercând niște exerciții ale feței,și oricât te-ai scălâmba în oglindă , chipul nu va mai fi tânăr iar fața brăzdată de riduri nu va mai fi întinsă niciodată. Au trecut toate , dar îți este greu să-ți recunoști înfrângerea dureroasă dar evidentă. Te înarmezi cu amintiri și trăiești din visuri , bei nectarul speranței și dormi pe patul nădejdii, până când clopoțelul va suna pentru ultima dată...e toamnă iarăși...e toamnă
0 Comentarii