O viaţă de câine

Recomandare: la sfârşitul articolului este un clip , porniţi melodia şi citiţi pe acest fond muzical !

O VIAŢĂ DE CÂINE 

scris de Dan Biţuică

 Sunt mic şi abia am deschis ochii, totul este cam neclar dar văd lumină şi îmi place. Abia acum o văd pe mama,care este frumoasă şi blândă . Cu limba îmi spală blana neagră şi pufoasă. Zilele trec şi eu cresc ,acum sunt în căţelandru voios şi foarte jucăuş şi nu bănuiesc că vremea despărţirii de mama se apropie . 


Într-o zi a venit la noi în curte un străin care vorbea cu stăpâna mea bună ,apoi amândoi se uitau la mine . Am înţeles că eu eram centrul discuţiilor lor, apoi stăpâna mea m-a chemat. M-am apropiat timid dar cu chef de joacă iar ea m-a luat în braţe . Mama lătra şi se agita parcă presimţând ceva.

 Nu ştiam că asta va fi ultima oară când o mai văd pe mama . Am fost dus la poartă şi urcat în maşina străinului care încerca să fie prietenos cu mine. Eram disperat şi am simţit despărţirea însă mare lucru nu puteam face , am scheunat a jale după mama, dar curând mi-am dat seama că toate astea sunt în zadar şi că nimic nu va mai fi ca înainte.

 Am ajuns la casa străinului care de acum îmi va fi stăpân şi că va trebui să-l iubesc mai mult ca pe mama , acum el devenise Dumnezeul meu. Era un om bun , atent cu mine , ne simţeam bine împreună, cu toate că nu aveam prea mult timp de petrecut împreună. Aveam tot ce îmi trebuie, eram lăsat în casă , mai ales când vremea era rea, mâncare şi apă la discreţie şi dragoste cu porţia. 

El pleca mereu de acasă şi se întorcea aproape pe înserat . În tot acest timp eu îmi făceam de lucru cu tot felul de jucării şi chiar şi cu motanul vecinului care încerca să îmi testeze abilităţile mai tot timpul. Timpul trecea iar eu am devenit un adevărat dulău de care stăpânul meu era tare mândru când rareori ieşeam la plimbare . El era trist , niciodată nu îl vizita nimeni ,iar pentru asta eu încercam să-i ofer tot ce nu avea , adică un partener .


 A înţeles repede cât de devotat îi eram şi abia atunci i-am simţit sensibilitatea sufletului. Se schimbase sau eu îl schimbasem ?  Timpul trecea frumos , ne simţeam bine împreună , iar el de multe ori mă îmbrăţişa şi plângea, atunci eu îi lingeam faţa de lacrimile calde şi sărate. Aveam o relaţie destul de specială , eu încercam mereu să îl scot din starea lui de tristeţe acută .

 Într-o seară l-am văzut că nu era tocmai în apele lui , transipra destul de evident , a luat telefonul şi a sunat . Nu după mult timp în faţa casei a apărut o maşină care împrăştia lumini roşii şi albastre . Doi tipi cu veste portocalii au intrat şi l-au aşezat pe un pat cu mînere după care l-au băgat în maşină şi duşi au fost . 

 Am rămas singur mult timp aşteptând ca partenerul meu să se întoarcă , dar nu a mai apărut niciodată. Acum eu sunt un câine bătrân şi fără putere , abia mai mă mişc spre o mână care îmi întinde când şi cînd o bucată de pâine , iar eu nu mi-am pierdut speranţa că partenerul meu nu m-a părăsit cu adevărat .