Povestea tristă a unei iubiri - partea a doua | Cafeneaua Subiectelor



POVESTEA TRISTĂ A UNEI IUBIRI - partea a doua

scris de Dan Bițuică

În cădere el o prinse de mână dar totul a fost așa brusc încât nu avu puterea să o țină și căzu împreună cu ea. Se albise la față iar buzele nu mai aveau culoare. Speriat o pălmui încet și o întoarse pe o parte. Plângea în hohote strigând după ajutor. Nu știa ce să facă. Iubita lui era jos pe trotuarul umed și rece inertă. 


Abia își aminti că în buzunarul jachetei are telefonul pentru a suna la ambulanță. Nici nu mai știa ce să spună dispecerului , era șocat. Ambulanța sosi destul de repede și o urcă pe scumpa lui iubită pe o targă . Ambulanța plecă în trombă cu sirena pornită. Simțea cum pământul îi fuge de sub picioare. 

A rămas înlemnit pe trotuarul pustiu. Apoi a luat-o la fugă după ambulanță, fugea ca un disperat, a fugit până nu a mai putut , abia atunci a sunat la dispeceratul de la firma de taxi. Când taxiul a sosit el deja era ud până la piele.

- La Spitalul de Urgențe spuse el printre gâfâieli.

Ajuns în fața spitalului plăti taximetristului și urcă tot în fugă scările care parcă nu se mai terminau . Precipitat se opri în fața recepției și întrebă asistenta :

- Ce este cu Lori ? Ce are?

Asistenta se uită la el și înțelese din priviri cine este .

- Lori a ta , este pe mâini bune acum, așa că liniștește-te , vezi că după colț este un dozator și îți recomand un ceai fierbinte de măr. E delicios. Și ia prosopul ăsta și șterge-ți părul , că este cazul.

- Mulțumesc mult dar mai întâi trebuie să sun acasă la Lori să-i anunț părinții.

- Nu te preocupa , i-am sunat noi și din clipă în clipă trebuie să sosească. Suntem vecini de bloc și îi cunosc de aia , asta doar ca să-ți mai treacă curiozitatea .

- Vă mulțumesc mult doamnă !

- Pentru puțin tinere ! Și pe tine te știu , vă vedeam des împreună mai ales seara când mă întorceam de la serviciu.


- Mda , spuse stânjenit. I se părea o față cunoscută , dar nu știa de unde . Cine era doamna asistentă ? Totul i se învârtea în juru-i. Ce a pățit biata Lori ? era întrebarea care nu-i dădea pace. 

Deodată ușa masivă a intrării spitalului se deschise iar în cadrul ei își făcu apariția părinții Lorei ,. Tatăl său își ținea soția  de umeri îndreptându-se spre recepție.

- Bună seara doamnă !

- Bună seara vecină , îi răspunse asistenta!

-Ce-i cu Lori ? Ce a pățit?

- Din câte se pare nu e prea bine , dar să sperăm că totul va fi ok !

-Ce are?

- Din păcate din câte se pare , din cauza unui șoc puternic a suferit un atac cerebral , dar asta este numai o supoziție a medicilor. Nu vă speriați , e pe mâini bune !

El auzi discuția și se așeză moale pe canapeaua de vinilin maro din colț. Atunci părinții iubitei lui îl observă .

- Ce s-a întâmplat Matei ?

- Ăaa..., ăăă..nu avea curajul să-i spună că de fapt șocul îl suferise când el a anunțat-o că se va despărți de ea . I s-a făcut rău dintr-o dată și a căzut, am chemat ambulanța , am ajuns aici cu un taxi și restul îl știți.

Mama Lorei nu se putea abține din plâns.

- Totuși , ce șoc a avut? Tu trebuie să știi , erați doar împreună nu ?

- Da eram împreună dar nu știu nimic despre niciun șoc , minți el cu nerușinare.

va urma...

citiți și Povestea tristă a unei iubiri - partea a treia

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii