POVESTEA TRISTĂ A UNEI IUBIRI - partea a treia
scris de Dan Bițuică
După aflarea veștii că Lori a suferit un atac cerebral sever , Matei era tot pe holul spitalului de urgență când doctorul a venit spunându-le trista veste. Părinții Lorei erau distruși , iar Matei a simțit cum ceva s-a rupt în el. Abia acum își dădea seama că de fapt o iubește enorm și că ce a simțit pentru cealaltă femeie a fost un foc de paie. Totuși aștepta răspunsul doctorului ca pe o minune care nu a venit.
- Din păcate , cu regret vă spun că Lori este mai rău decât ne-am imaginat și ca să nu fiu dur o să vă spun că șansele ei de supraviețuire sunt spre minim . Nu știu ce se întâmplă totuși cu ea , dar parcă inima și creierul său nu mai vor să trăiască. Acum trebuie să mergeți acasă pentru că aici sau de aici nu o puteți ajuta cu nimic.
În acel moment ușa spitalului se deschise iar în cadrul ei își făcu apariția femeia de care se îndrăgostise Matei .Când o observă i se înmuie picioarele , chiar nu mai vroia să o vadă și de acum credea că o va urî toată viața. Ea se apropie de recepție și vorbi cu asistenta care îi indică locul în care se aflau . Ajunsă lângă ei se uită întrebător către el . El o apucă de cot și merse cu ea spre canapeaua din vinilin maro de pe hol .
- Ce faci aici Matei ?
- Sunt aici din cauza ta !
- A mea ? Ce ai înnebunit ?
- Probabil că încă nu dar simt că o voi face cât de curând !
- Ce ai pățit?
- Iubita mea a avut un atac cerebral și asta datorită faptului că i-am spus că ne vom despărți , ca noi doi să putem fi împreună !
- Îmi pare rău să aud asta dar chiar nu te poți învinovăți pentru asta !
- Ba chiar sunt vinovat , iar de acum te anunț că nu voi fi cu tine niciodată ! Niciodată înțelegi? Lori a mea se va face bine și ne vom căsători și ne vom face o casă și o să avem o mulțime de copii, ai înțeles ? se trezi strigând fără să-și dea seama că toți îl priveau.
- Ok , dar nu mai urla că se uită mama la noi !
- Care mama ? ce mamă ?
- Mama, este asistenta de la recepție ! Nu ți se pare că semănăm ?
Matei privi doctorul care printr-un semn al capului îl făcu să înțeleagă că nu mai are rost să mai aștepte în spital.
- O să-i spun să te sune chiar ea când va fi în stare și să sperăm că va fi cât de curând.
Plecă agale spre ușă , iar mama Lorei îl prinse din urmă.
- Nu mai ai ce căuta aici ! Ai înțeles? Am anunțat spitalul ca să nu mai fi lăsat să o cauți !
Atunci Matei cu pași mărunți părăsi spitalul cu gândul că Lori a lui se va vindeca. Nu mai pute dormi , nu mânca și arăta din ce în ce mai rău. Ziua dormea iar noaptea stătea lângă gardul spitalului crezând că poate vorbi telepatic cu Lori.
Se concentra și se chinuia să atingă niște performanțe extrasenzoriale care de fapt nu existau. Până într-o dimineață când pe la 3 ,când înghețat auzi telefonul că-i sună și vibrează în buzunar. Îl apucă repede și răspunse.
- Alo Matei ! Sunt Lore ,și te-am sunat să-ți spun că te iubesc mult ! A înlemnit , abia după 5 minute și-a dat seama că totul a fost în închipuirea lui. Plecă acasă cu o speranță nu cu mâna goală ca de obicei. Se îmbolnăvise , avea febră , a încercat din nou să meargă la gardul spitalului dar febra nu i-a permis.
După 3 zile a plecat din nou noaptea spre spital iar în drumul lui a trecut și prin fața blocului lui Lore , timid s-a apropiat de scară, aici unde și-au petrecut multe seri îmbrățișați și tot aici a fost și primul sărut.
Ceva îi spunea să urce , a urcat până pe palierul etajului 2 unde stătea iubita lui. Aici era lumină și lângă ușa apartamentului a văzut un sicriu și o cruce și pe mama Lorei îmbrăcată în negru plângând. A țipat, a urlat iar totul s-a sfârșit acolo pentru el...
UN SPITAL DE BOLI NERVOASE DUPĂ 30 DE ANI
Doctorii râdeau uitându-se la el cu vorbea la un telefon care nici măcar bateria nu o mai avea , era cu părul alb , haios dar durerea i se citea pe chip . Uitându-se în gol prinse iar telefonul , îl puse la ureche și strigă:
- Alo! Alo ! Lore , sunt eu Matei , te-am sunat să-ți spun că sunt bine și că îmi este tare dor de tine ! Azi ne vom întâlni ! Toți mă cred nebun ! Toți ! Nu sunt Lore, nu sunt ! mai strigă și căzu pe cimentul rece a salonului.
Doctorii se repezi la el,să-l ajute , însă unul dintre ei care-i căutase pulsul , dădu din cap .
- Nu vă mai chinuiți ! S-a dus și bietul nea Matei , era aici de 30 de ani și nicio clipă nu s-a despărțit de telefonul lui.Dumnezeu să-l ierte !
citește și Povestea tristă a unei iubiri - prima parte
0 Comentarii