POVESTEA TRISTĂ A UNEI IUBIRI - prima parte
scris de Dan Bițuică
O zi ploioasă de octombrie. Vântul încearcă cu disperare să poată smulge și ultimile frunze din ramurile de acum golașe ale copacilor . E frig iar trotuarele sunt pustii , rareori un trecător grăbit mai tulbură cu prezența sa spectacolul frunzelor . Doar o pereche de tineri parcă se încăpățânau să reziste vântului și picăturilor de ploaie care le biciuia fețele tinere . Fata părea că plânge însă nu-ți puteai da seama din cauza rebelelor picături de apă care nu se mai opreau.
El mergea aplecat ca să-și poată feri fața de ploaia măruntă și deasă . Astăzi era ziua cea mare , era ziua în care îi va mărturisi iubitei sale că a sosit momentul să-i recunoască că iubește pe altcineva , că relația lor se va termina peste câteva momente , dar nu avea puterea să-i spună asta. Numai cine nu a iubit niciodată nu poate înțelege în ce situație era el .
A iubit-o enorm și și-au jurat dragoste eternă , s-au potrivit încă de la început și se completau exact ca medalionul în formă de sferă pe care dacă îl rupi o să formeze două inimi. A întâlnit pe altcineva , de care s-a îndrăgostit aproape instantaneu , s-a îndrăgostit iremediabil. Astăzi nu va mai putea amâna agonia prin care el trecea și de care îi era rușine . Va trebui să-i spună fetei care până mai săptămâna trecută era aleasa inimii sale și care urma să-i devină soție în primăvară sau vară. Erau foarte uniți și parcă nimic nu părea că-i va putea despărți.
Astăzi însă va trebui să-și mărturisească dragostea pentru altă femeie , o dragoste pe care nu o mai putea nega. Mergeau agale chiar dacă pe o așa vreme era un lucru nefiresc . Cu capetele plecate mergeau prin ploaia măruntă și deasă însă nu se mai țineau de mână ca altădată. De multe ori mergeau îmbrățișați , el încercând să o apere cu trupul său de vânt sau de ploaie.
Au fost vremuri care astăzi s-au sfârșit , vremuri pe care ea le simțea. Acum el se gândea ce o să-i spună și se chinuia să găsească niște motive pe care să le invoce pentru a putea pune capăt relației. O prinse timid de mână , era rece și udă . Îi simțea tremurul și atunci a simțit că nu din cauza frigului tremura. Nu știa cum să înceapă, își drese glasul puțin cam zgomotos :
- Iubito ! ah cât de străin i se părea asta acum . Ce fals suna și mai rece ca gheața. Ea l-a privit cu ochii ei mari și frumoși , era frumoasă. El se opri și o prinse de umeri .
- Mai ții minte când te sunam pe la 2 -3 dimineața să-ți recit o poezie scrisă de mine pentru tine ?
- Sigur , astea-s lucruri pe care nici o femeie nu le poate uita !
- Îmi este greu , îmi este tare greu să-ți spun iubita mea Lori , că eu ..eu..avea un nod în gât care-l împiedica să rostească fraza până la capăt.
- Dar spune-mi , ce tot ai de nu poți? Și de ce ai lacrimi în ochi dragul meu ?
- Astăzi te voi părăsi , de astăzi noi doi nu vom mai fi nimic, spuse el izbucnind în lacrimi.
- Ceee ? Am înțeles bine sau este o glumă?
- Nu este o glumă , este un adevăr dureros !
Ea își smulse mâna din mâna lui dintr-a lui și făcu un pas în spate. Îl privea și nu-i venea să creadă că el , iubitul ei a spus asta. Că iubitul ei pe care-l adora a avut puterea să-i spună asta. Era buimăcită de situație și nici măcar nu știa cum să procedeze . Era pusă serios într-o încurcătură din care nu știa cum să iasă .
Instant o durere puternică i-a cuprins capul . Fesul său gri cu un ciucure mare și ațos i-a alunecat pe o parte . O cuprinse o amețeală puternică și căzu . Nu mai vedea nimic iar totul s-a întunecat ca și când cineva a stins lumina, îl auzea vag pe el cum o striga ca prin vis...LORIIIII....LORIII...iubita mea !
va urma ...
citește și Povestea tristă a unei iubiri - partea a doua
0 Comentarii