REGĂSIRE
scris de Dan Bițuică
Mi-ai apărut în vis și tot vis ești , iar imaginea ta diafană mă urmărește pe potecile întortocheate ale irealului . Nu am crezut că tu îmi vei lumina visul cu atâta speranță și gânduri spre creste de speranțe virgine .
E vremea să te întâlnesc , e vremea regăsirii absolute în care simțămintele prind forme nemaivăzute iar anii își vor pierde numărul în sărutări pătimașe .
Știu că-i doar un vis și mai știu că nu-l voi uita niciodată sau cel puțin prea curând . Obsesia unei idile nepermise îmi dă fiori iar asta mă face să te doresc și mai mult , chiar dacă nu te cunosc decât doar din fotografii îngălbenite de vremuri .
Ești un vis pe care nu l-am avut niciodată și pe care l-am dorit să apără măcar o dată-n viață. Îți simt respirația proaspăta ca roua dimineților așezată cu grijă pe petale de trandafiri catifelați , îți simt mirosul de femeie coaptă și dornică de iubire din cea mai pură .
Privirile îmi alunecă pe coapsele tale frumoase ca nisipul unei plaje neatinse de vreun muritor , acolo mi-ar plăcea să-mi găsesc liniștea supremă și somnul binefăcător al maturității simțurilor.
Părul tău ca râul unei vieți prea liniștite mă face să cutreier în lumi pe care nimeni nu le-au explorat vreodată, totul este pur și misterios , iar muzica ce le înconjoară nu a fost ascultată de nimeni...niciodată. Sunt sonetele unei lumi în care răul nu a pătruns, iar negru este doar culoarea părului tău , totul este pur și foarte delicat de parcă lucrurile sunt făcute din pistilul florilor de iasomie .
Ești floarea de lotus a lacului sufletului meu , ești răsărit și apus , ești adierea vântului ce mângâie spicele cu bobul copt , ești pâinea ce miroase din cuptoarele vieții, apa ce curge lin la vale în susurul ei binefăcător.
Nectarul dulce te-a zămislit pe tine , iar păsările colibri ți-au dat apă și ai adormit pe frunzele unui stejar bătrân , ai mers pe poteca pe care doar vechii elfi o cunoșteau , unicornul ți-a arătat calea cea bună , apoi a dispărut în ceața bătrânei păduri.
Ai ascultat șoaptele copacilor care te-au sfătuit să alergi spre soare , ai călărit vântul turbat ce te-a purtat pe meleaguri numai de el știute , ai ascultat și învățat totul.
E o liniște prea asurzitoare iar razele de soare îți mângâie trupul gol și împlinit ca a unei toamne rodnice . Poate ești tot ce mi-am dorit ,însă ești doar un vis și mai știu că visurile sunt rodul neîmplinirii noastre , că doar ele ne mai poartă pașii pe țărmurile speranței și tot ele ne dau putere să urcăm pe crestele zărilor neîncepute.
E vremea regăsirii , e vremea când timpul se va opri pentru a ne da un mic răgaz pentru a ne privi în ochi , e vremea visărilor absolute în care totul este permis . Te aștept încă de pe vremea când visul meu era doar o lacrimă pe obraz , încă de când visul meu era doar aripi de albatros țipând în vazduh.
A trecut o eternitate și ceva de când nu te-am simțit atât e aproape, prin clepsidra timpului efemer , ai apărut în toată splendoarea ta înmărmurindu-mă de atâta frumusețe.
Ești înger sau ești om ? Ești viață sau moarte ? Ești alb sau negru ?
În timpuri străvechi ai fost Cleopatra , apoi Nefertiti cea plină de mistere , te-ai transformat în izvorul cu apă lină din care căpriorul își potolește setea. Bine ai venit în lumea mea , speranță nesperată !
Te-am regăsit în sfârșit , te pierdusem cu toate că nu te-am avut niciodată în palme . Ești aripile unui fluture fragil de accea îmi este teamă să mă ridic să nu te sperii și să te pierd din nou pentru încă o eternitate și ceva...m-am trezit ...ce frumos a fost ! Oare a fost un vis sau chiar a fost adevărat ?
0 Comentarii