În timp ce tu dormeai ...
Scris de Dan Biţuică
Recomandare: la sfărşitul textului este un clip, porniţi-l şi citiţi pe fond muzical
Scris de Dan Biţuică
Recomandare: la sfărşitul textului este un clip, porniţi-l şi citiţi pe fond muzical
Te privesc şi dormi atât de liniştită. Părul tău acoperă perna lucioasă, răsfirat pare şi mai bogat.
Eşti atât de frumoasă încât mă întreb dacă te merit sau dacă am făcut vreo faptă bună, iar Dumnezeu mi te-a dăruit ca pe o răsplată prea generoasă. Te privesc şi înţeleg ce înseamnă puritatea, mai înţeleg că tu îmi eşti borna de unde pleacă fericirea spre infinitul care ne cuprinde, învăluindu-ne în somnul tău adânc şi liniştit.
Pe faţa ta apare un zâmbet, un zâmbet atât de cald, un zâmbet al încrederii, un zâmbet cât un univers. Cât de frumoasă eşti însă frumuseţea ta nici nu se poate compara cu bunătatea pe care o oferi celor din jurul tău, iar asta mă face să mă întreb dacă eşti femeie sau înger. Sunt sigur că zâmbetul tău este dintr-un vis pe care numai tu îl poţi avea şi din cauza asta devin egoist şi gelos.
Mi-ar plăcea să pot intra în visul tău, să-ţi fiu alături să te pot proteja cumva de RĂU dar egoismul meu de a te avea doar pentru mine nu îmi dă voie să păşesc dincolo de realitate. Pentru mine ai fost ca pasărea Phoenix, ai renăscut spre a te întâlni să-mi poţi dărui dragoste şi bunătate, vise şi speranţe, viaţă şi moarte.
Privesc exact ca în Luceafărul, iar raza accea o văd şi eu pe frumosul tău chip nepământesc, miresme îmbietoare te poartă printre mii de vise şi mi-ar plăcea să fiu măcar o particulă dintr-unul, să simţi cât te iubesc. Păşesc atent pe marginea unui gând bun de frică să nu mă împiedic tulburându-ţi cu vibraţia zgomotului visul nefiresc de liniştit.
Orologiul lumii s-a oprit pentru o secundă să îţi admire frumuseţea şi liniştea de care eşti înconjurată, creându-ţi o aură multicoloră. Îţi pot simţi paşii gândului îndreptându-se spre o lume numai de tine ştiută şi care păşesc încrezători spre destinaţie fără zgomot, însă doar până la uşa realităţii te pot însoţi rămânând cu regretul că nu am puterea pe mai departe.
Mirosul trandafirilor galbeni de pe masă îmi învăluie simţirile pe care le trăiesc foarte intens, acest miros suav te face să pari dintr-o poveste în care răul nu a pătruns niciodată. Mi-aş fi dorit să pot fi un cavaler medieval să te pot proteja cu scutul şi cu spada mea de răul din această lume ireal de meschină, să te ştiu în siguranţă în palatul de cleştar al inimii mele.
Nu pot pătrunde prin voalul fără de culoare ca şi visul tău iar acest alb-negru strident mă face să îmi feresc ochii blocându-mi accesul spre tărâmul visului tău de femeie împlinită şi coaptă ca fructele unei toamne rodnice. Mă tem că nu cumva razele soarelui care pătrund timid prin draperia groasă să te trezească şi să-mi răpească momentul de contemplare pură. Eşti mai radioasă ca aurora boreală în epicentrul său, orbindu-mi mintea de fiecare dată, îmbătându-mă cu dragoste din cea mai pură.
Mi-aş dori să pot păşi în visul tău călcând pe vârfuri să nu te doară prezenţa mea, să nu mă simţi atât de evident şi atât de aproape, să-ţi fiu un spectator a ceea ce trăieşti ,ca atunci când te vei trezi să nu mai ai ce-mi povesti, ci doar să mă priveşti aşteptând să îţi aduc cafeaua aromată cu o panseluţă în mov şi galben pe farfurioară. Să îţi privesc buzele frumoase cum sărută ceaşca urmărindu-ţi reacţia de desfătare a gustului sublim al dimineţii al noii zile ce stă să înceapă şi toate acestea le-am simţit în timp ce tu dormeai.
Mai puteţi citi şi : ( apasăţi titlul albastru ) Am plecat ca să te caut ...
Eşti atât de frumoasă încât mă întreb dacă te merit sau dacă am făcut vreo faptă bună, iar Dumnezeu mi te-a dăruit ca pe o răsplată prea generoasă. Te privesc şi înţeleg ce înseamnă puritatea, mai înţeleg că tu îmi eşti borna de unde pleacă fericirea spre infinitul care ne cuprinde, învăluindu-ne în somnul tău adânc şi liniştit.
Pe faţa ta apare un zâmbet, un zâmbet atât de cald, un zâmbet al încrederii, un zâmbet cât un univers. Cât de frumoasă eşti însă frumuseţea ta nici nu se poate compara cu bunătatea pe care o oferi celor din jurul tău, iar asta mă face să mă întreb dacă eşti femeie sau înger. Sunt sigur că zâmbetul tău este dintr-un vis pe care numai tu îl poţi avea şi din cauza asta devin egoist şi gelos.
Mi-ar plăcea să pot intra în visul tău, să-ţi fiu alături să te pot proteja cumva de RĂU dar egoismul meu de a te avea doar pentru mine nu îmi dă voie să păşesc dincolo de realitate. Pentru mine ai fost ca pasărea Phoenix, ai renăscut spre a te întâlni să-mi poţi dărui dragoste şi bunătate, vise şi speranţe, viaţă şi moarte.
Privesc exact ca în Luceafărul, iar raza accea o văd şi eu pe frumosul tău chip nepământesc, miresme îmbietoare te poartă printre mii de vise şi mi-ar plăcea să fiu măcar o particulă dintr-unul, să simţi cât te iubesc. Păşesc atent pe marginea unui gând bun de frică să nu mă împiedic tulburându-ţi cu vibraţia zgomotului visul nefiresc de liniştit.
Orologiul lumii s-a oprit pentru o secundă să îţi admire frumuseţea şi liniştea de care eşti înconjurată, creându-ţi o aură multicoloră. Îţi pot simţi paşii gândului îndreptându-se spre o lume numai de tine ştiută şi care păşesc încrezători spre destinaţie fără zgomot, însă doar până la uşa realităţii te pot însoţi rămânând cu regretul că nu am puterea pe mai departe.
Mirosul trandafirilor galbeni de pe masă îmi învăluie simţirile pe care le trăiesc foarte intens, acest miros suav te face să pari dintr-o poveste în care răul nu a pătruns niciodată. Mi-aş fi dorit să pot fi un cavaler medieval să te pot proteja cu scutul şi cu spada mea de răul din această lume ireal de meschină, să te ştiu în siguranţă în palatul de cleştar al inimii mele.
Nu pot pătrunde prin voalul fără de culoare ca şi visul tău iar acest alb-negru strident mă face să îmi feresc ochii blocându-mi accesul spre tărâmul visului tău de femeie împlinită şi coaptă ca fructele unei toamne rodnice. Mă tem că nu cumva razele soarelui care pătrund timid prin draperia groasă să te trezească şi să-mi răpească momentul de contemplare pură. Eşti mai radioasă ca aurora boreală în epicentrul său, orbindu-mi mintea de fiecare dată, îmbătându-mă cu dragoste din cea mai pură.
Mi-aş dori să pot păşi în visul tău călcând pe vârfuri să nu te doară prezenţa mea, să nu mă simţi atât de evident şi atât de aproape, să-ţi fiu un spectator a ceea ce trăieşti ,ca atunci când te vei trezi să nu mai ai ce-mi povesti, ci doar să mă priveşti aşteptând să îţi aduc cafeaua aromată cu o panseluţă în mov şi galben pe farfurioară. Să îţi privesc buzele frumoase cum sărută ceaşca urmărindu-ţi reacţia de desfătare a gustului sublim al dimineţii al noii zile ce stă să înceapă şi toate acestea le-am simţit în timp ce tu dormeai.
Mai puteţi citi şi : ( apasăţi titlul albastru ) Am plecat ca să te caut ...
0 Comentarii