POVESTEA TRISTĂ A UNEI IUBIRI - prima parte
scris de Dan Bițuică
O zi ploioasă de octombrie. Vântul încearcă cu disperare să poată smulge și ultimile frunze din ramurile de acum golașe ale copacilor . E frig iar trotuarele sunt pustii , rareori un trecător grăbit mai tulbură cu prezența sa spectacolul frunzelor . Doar o pereche de tineri parcă se încăpățânau să reziste vântului și picăturilor de ploaie care le biciuia fețele tinere . Fata părea că plânge însă nu-ți puteai da seama din cauza rebelelor picături de apă care nu se mai opreau.
El mergea aplecat ca să-și poată feri fața de ploaia măruntă și deasă . Astăzi era ziua cea mare , era ziua în care îi va mărturisi iubitei sale că a sosit momentul să-i recunoască că iubește pe altcineva , că relația lor se va termina peste câteva momente , dar nu avea puterea să-i spună asta. Numai cine nu a iubit niciodată nu poate înțelege în ce situație era el .
A iubit-o enorm și și-au jurat dragoste eternă , s-au potrivit încă de la început și se completau exact ca medalionul în formă de sferă pe care dacă îl rupi o să formeze două inimi. A întâlnit pe altcineva , de care s-a îndrăgostit aproape instantaneu , s-a îndrăgostit iremediabil.
Astăzi nu va mai putea amâna agonia prin care el trecea și de care îi era rușine . Va trebui să-i spună fetei care până mai săptămâna trecută era aleasa inimii sale și care urma să-i devină soție în primăvară sau vară. Erau foarte uniți și parcă nimic nu părea că-i va putea despărți.
Astăzi însă va trebui să-și mărturisească dragostea pentru altă femeie , o dragoste pe care nu o mai putea nega. Mergeau agale chiar dacă pe o așa vreme era un lucru nefiresc . Cu capetele plecate mergeau prin ploaia măruntă și deasă însă nu se mai țineau de mână ca altădată. De multe ori mergeau îmbrățișați , el încercând să o apere cu trupul său de vânt sau de ploaie.
Au fost vremuri care astăzi s-au sfârșit , vremuri pe care ea le simțea. Acum el se gândea ce o să-i spună și se chinuia să găsească niște motive pe care să le invoce pentru a putea pune capăt relației. O prinse timid de mână , era rece și udă . Îi simțea tremurul și atunci a simțit că nu din cauza frigului tremura. Nu știa cum să înceapă, își drese glasul puțin cam zgomotos :
- Iubito ! ah cât de străin i se părea asta acum . Ce fals suna și mai rece ca gheața. Ea l-a privit cu ochii ei mari și frumoși , era frumoasă. El se opri și o prinse de umeri .
- Mai ții minte când te sunam pe la 2 -3 dimineața să-ți recit o poezie scrisă de mine pentru tine ?
- Sigur , astea-s lucruri pe care nici o femeie nu le poate uita !
- Îmi este greu , îmi este tare greu să-ți spun iubita mea Lori , că eu ..eu..avea un nod în gât care-l împiedica să rostească fraza până la capăt.
- Dar spune-mi , ce tot ai de nu poți? Și de ce ai lacrimi în ochi dragul meu ?
- Astăzi te voi părăsi , de astăzi noi doi nu vom mai fi nimic, spuse el izbucnind în lacrimi.
- Ceee ? Am înțeles bine sau este o glumă?
- Nu este o glumă , este un adevăr dureros !
Ea își smulse mâna din mâna lui dintr-a lui și făcu un pas în spate. Îl privea și nu-i venea să creadă că el , iubitul ei a spus asta. Că iubitul ei pe care-l adora a avut puterea să-i spună asta. Era buimăcită de situație și nici măcar nu știa cum să procedeze . Era pusă serios într-o încurcătură din care nu știa cum să iasă .
Instant o durere puternică i-a cuprins capul . Fesul său gri cu un ciucure mare și ațos i-a alunecat pe o parte . O cuprinse o amețeală puternică și căzu . Nu mai vedea nimic iar totul s-a întunecat ca și când cineva a stins lumina, îl auzea vag pe el cum o striga ca prin vis...LORIIIII....LORIII...iubita mea !
În cădere el o prinse de mână dar totul a fost așa brusc încât nu avu puterea să o țină și căzu împreună cu ea. Se albise la față iar buzele nu mai aveau culoare. Speriat o pălmui încet și o întoarse pe o parte. Plângea în hohote strigând după ajutor. Nu știa ce să facă. Iubita lui era jos pe trotuarul umed și rece inertă.
Abia își aminti că în buzunarul jachetei are telefonul pentru a suna la ambulanță. Nici nu mai știa ce să spună dispecerului , era șocat. Ambulanța sosi destul de repede și o urcă pe scumpa lui iubită pe o targă . Ambulanța plecă în trombă cu sirena pornită. Simțea cum pământul îi fuge de sub picioare.
A rămas înlemnit pe trotuarul pustiu. Apoi a luat-o la fugă după ambulanță, fugea ca un disperat, a fugit până nu a mai putut , abia atunci a sunat la dispeceratul de la firma de taxi. Când taxiul a sosit el deja era ud până la piele.
- La Spitalul de Urgențe spuse el printre gâfâieli.
Ajuns în fața spitalului plăti taximetristului și urcă tot în fugă scările care parcă nu se mai terminau . Precipitat se opri în fața recepției și întrebă asistenta :
- Ce este cu Lori ? Ce are?
Asistenta se uită la el și înțelese din priviri cine este .
- Lori a ta , este pe mâini bune acum, așa că liniștește-te , vezi că după colț este un dozator și îți recomand un ceai fierbinte de măr. E delicios. Și ia prosopul ăsta și șterge-ți părul , că este cazul.
- Mulțumesc mult dar mai întâi trebuie să sun acasă la Lori să-i anunț părinții.
- Nu te preocupa , i-am sunat noi și din clipă în clipă trebuie să sosească. Suntem vecini de bloc și îi cunosc de aia , asta doar ca să-ți mai treacă curiozitatea .
- Vă mulțumesc mult doamnă !
- Pentru puțin tinere ! Și pe tine te știu , vă vedeam des împreună mai ales seara când mă întorceam de la serviciu.
- Mda , spuse stânjenit. I se părea o față cunoscută , dar nu știa de unde . Cine era doamna asistentă ? Totul i se învârtea în juru-i. Ce a pățit biata Lori ? era întrebarea care nu-i dădea pace.
Deodată ușa masivă a intrării spitalului se deschise iar în cadrul ei își făcu apariția părinții Lorei ,. Tatăl său își ținea soția de umeri îndreptându-se spre recepție.
- Bună seara doamnă !
- Bună seara vecină , îi răspunse asistenta!
- Ce-i cu Lori ? Ce a pățit?
- Din câte se pare nu e prea bine , dar să sperăm că totul va fi ok !
-Ce are?
- Din păcate din câte se pare , din cauza unui șoc puternic a suferit un atac cerebral , dar asta este numai o supoziție a medicilor. Nu vă speriați , e pe mâini bune !
El auzi discuția și se așeză moale pe canapeaua de vinilin maro din colț. Atunci părinții iubitei lui îl observă .
- Ce s-a întâmplat Matei ?
- Ăaa..., ăăă..nu avea curajul să-i spună că de fapt șocul îl suferise când el a anunțat-o că se va despărți de ea . I s-a făcut rău dintr-o dată și a căzut, am chemat ambulanța , am ajuns aici cu un taxi și restul îl știți.
Mama Lorei nu se putea abține din plâns.
- Totuși , ce șoc a avut? Tu trebuie să știi , erați doar împreună nu ?
- Da eram împreună dar nu știu nimic despre niciun șoc , minți el cu nerușinare.
După aflarea veștii că Lori a suferit un atac cerebral sever , Matei era tot pe holul spitalului de urgență când doctorul a venit spunându-le trista veste. Părinții Lorei erau distruși , iar Matei a simțit cum ceva s-a rupt în el. Abia acum își dădea seama că de fapt o iubește enorm și că ce a simțit pentru cealaltă femeie a fost un foc de paie. Totuși aștepta răspunsul doctorului ca pe o minune care nu a venit.
- Din păcate , cu regret vă spun că Lori este mai rău decât ne-am imaginat și ca să nu fiu dur o să vă spun că șansele ei de supraviețuire sunt spre minim . Nu știu ce se întâmplă totuși cu ea , dar parcă inima și creierul său nu mai vor să trăiască. Acum trebuie să mergeți acasă pentru că aici sau de aici nu o puteți ajuta cu nimic.
În acel moment ușa spitalului se deschise iar în cadrul ei își făcu apariția femeia de care se îndrăgostise Matei .Când o observă i se înmuie picioarele , chiar nu mai vroia să o vadă și de acum credea că o va urî toată viața. Ea se apropie de recepție și vorbi cu asistenta care îi indică locul în care se aflau . Ajunsă lângă ei se uită întrebător către el . El o apucă de cot și merse cu ea spre canapeaua din vinilin maro de pe hol .
- Ce faci aici Matei ?
- Sunt aici din cauza ta !
- A mea ? Ce ai înnebunit ?
- Probabil că încă nu dar simt că o voi face cât de curând !
- Ce ai pățit?
- Iubita mea a avut un atac cerebral și asta datorită faptului că i-am spus că ne vom despărți , ca noi doi să putem fi împreună !
- Îmi pare rău să aud asta dar chiar nu te poți învinovăți pentru asta !
- Ba chiar sunt vinovat , iar de acum te anunț că nu voi fi cu tine niciodată ! Niciodată înțelegi? Lori a mea se va face bine și ne vom căsători și ne vom face o casă și o să avem o mulțime de copii, ai înțeles ? se trezi strigând fără să-și dea seama că toți îl priveau.
- Ok , dar nu mai urla că se uită mama la noi !
- Care mama ? ce mamă ?
- Mama, este asistenta de la recepție ! Nu ți se pare că semănăm ?
Matei privi doctorul care printr-un semn al capului îl făcu să înțeleagă că nu mai are rost să mai aștepte în spital.
- O să-i spun să te sune chiar ea când va fi în stare și să sperăm că va fi cât de curând.
Plecă agale spre ușă , iar mama Lorei îl prinse din urmă.
- Nu mai ai ce căuta aici ! Ai înțeles? Am anunțat spitalul ca să nu mai fi lăsat să o cauți !
Atunci Matei cu pași mărunți părăsi spitalul cu gândul că Lori a lui se va vindeca. Nu mai pute dormi , nu mânca și arăta din ce în ce mai rău. Ziua dormea iar noaptea stătea lângă gardul spitalului crezând că poate vorbi telepatic cu Lori.
Se concentra și se chinuia să atingă niște performanțe extrasenzoriale care de fapt nu existau. Până într-o dimineață pe la 3 , auzi telefonul că-i sună și în buzunar. Îl apucă repede și răspunse.
- Alo Matei ! Sunt Lore ,și te-am sunat să-ți spun că te iubesc mult ! A înlemnit , abia după 5 minute și-a dat seama că totul a fost în închipuirea lui. Plecă acasă cu o speranță nu cu mâna goală ca de obicei. Se îmbolnăvise , avea febră , a încercat din nou să meargă la gardul spitalului dar febra nu i-a permis.
După 3 zile a plecat din nou noaptea spre spital iar în drumul lui a trecut și prin fața blocului lui Lore , timid s-a apropiat de scară, aici unde și-au petrecut multe seri îmbrățișați și tot aici a fost și primul sărut.
Ceva îi spunea să urce , a urcat până pe palierul etajului 2 unde stătea iubita lui. Aici era lumină iar lângă ușa apartamentului a văzut un sicriu și o cruce dar și pe mama Lorei îmbrăcată în negru plângând. A țipat, a urlat iar totul s-a sfârșit acolo pentru el...
UN SPITAL DE BOLI NERVOASE DUPĂ 30 DE ANI
Doctorii râdeau uitându-se la el cu vorbea la un telefon care nici măcar bateria nu o mai avea , era cu părul alb , haios dar durerea i se citea pe chip . Uitându-se în gol prinse iar telefonul , îl puse la ureche și strigă:
- Alo! Alo ! Lore , sunt eu Matei , te-am sunat să-ți spun că sunt bine și că îmi este tare dor de tine ! Azi ne vom întâlni ! Toți mă cred nebun ! Toți ! Nu sunt Lore, nu sunt ! mai strigă și căzu pe cimentul rece a salonului.
Doctorii se repezi la el,să-l ajute , însă unul dintre ei care-i căutase pulsul , dădu din cap .
- Nu vă mai chinuiți ! S-a dus și bietul nea Matei , era aici de 30 de ani și nicio clipă nu s-a despărțit de telefonul lui.Dumnezeu să-l ierte !
0 Comentarii