MOARTEA LUI SULYEMAN MAGNIFICUL - UN SECRET DE STAT

Moartea lui Suleyman Magnificul – un secret de stat

Au fost 46 de ani , din 1520-1566 când Europa a stat şi a privit cu spaimă cum marele Imperiu Otoman condus de Suleyman Magnificul, bifa victorie după victorie până sub zidurile Vienei, în anul 1529 , ajuns la bătrâneţe , Suleyman a pornit într-o mare campanie pentru a-l îngenunchea pe Maximiliam de Habsburg , care tindea spre Ungaria otomană 

Aşadar în anul 1566 s-a dat ordinul de mobilizare a trupelor pentru campania ce avea să urmeze în vară , cu ţinta Viena. Suleyman în vârstă de 71 de ani ,urma să conducă în persoană oastea , alături de marele vizir Sokollu Mehmet Paşa. Bătrânul sultan cu picioarele umflate de gută , trupul încovoiat , cu faţa destul de palidă pe care o farda cu ruj , era sedat de către medicul său personal evreul Moise Hamon , cu opiu pentru a-l scăpa de dureri , pentru o perioadă , însă colegii săi medicii musulmani i-au interzis să mai recurgă la acest procedeu din cauza religiei . Nici cu sufletul nu stătea mai bine bătrânul Suleyman , după moartea adoratei lui soţii Roxelana în 1588 . Jocurile de culise şi intrigile l-au determinat pe Sulyman să-şi ucidă prietenul său din copilărie Pargali Ibrahim care deţine şi funcţia de mare vizir în anul 1536 dar şi pe fii săi Mustafa în 1553 şi pe Bayezid în 1561.  Peste toate astea flota otamană a suferit o drastică înfrângere în faţa maltezilor reprezantaşi în luptă de Cavalerii Ioaniţi din mâinele cărora reuşise cu 43 de ani în urmă să cucerească Rodosul .

În acest context Suleyman porneşte călare pe falnicul său armăsar în fruntea armatei sale numeroase la 1 mai 1566 , însă doar până la ieşirea din capitală unde a fost repede schimbat armăsarul cu o luxoasă caleaşcă şi apoi cu o litieră , doar când intra în oraşele mai mari îşi relua locul pe spinarea frumosului armăsar . Ajuns lângă Belgrad  postat în tronul său de aur l-a primit pe Ioan Sigismund Zapolya regele Ungariei şi duşmanul de moarte a lui Maximiliam de Habsburg , în accelaşi fel ce trăda adevăratele sale suferinţe , au fost primiţi şi solii regelui francez Carol IX-lea.

În drumul său spre Viena mai avea de înfruntat ultimul bastion , Cetatea Szigetvar care era condusă de comandantul Nikola Zrinski îi hărţuia oştirea. Micuţa cetate care nu număra mai mult de 3000 de oameni , la prima vedere nu aveau nici cea mai mică şansă în faţa a unei oştiri otomne care număra peste 100.000 de turci, tătari şi moldoveni , însă spre surpriza sultanului asediul s-a prelungit de la 5 august până la 7 septembrie . Comandantul Zrinski a dat foc cetăţii mai concret la depozitele cu pulbere ceea ce a provocat moarte a câtorva mii de turci , însă asta nu a putut opri numeroasa armată turcă să nu cucerească cetatea . C adupă obiceiul pe care îl avea după fiecare victorie Sulyman a trimis şi de această dată scrisori către şahul Persiei ,icătre hanul tătar şi către şeriful Meccăi . 


Momente de îngrijorare au fost atunci când şi-a anulat în ultimul moment prezenţa de la prima rugăciune de vineri susţinută în nou-construita moschee din Szigetvar. A doua zi a supravegheat şedinţa divanului imperial,însă dintr-o cameră separată. Spiritele,dacă deveniseră uşor agitate,au fost calmate pe 18 octombrie,atunci când trupele şi-au primit solda.

După ce au fost terminate reparaţiile cetăţii Szigetvar,sultanul a decis să se întoarcă în capitală din cauza încheierii sezonului de război,promiţând să se întoarcă la primăvară. Suleyman a plecat la drum cu tot fastul unui mare învingător,în zgomotul tobelor şi trompetelor,arborând steaguri cu versete din Coran,înconjurat de dregărtori călare. Marele vizir Sokollu se apropia din când în când de caleaşcă pentru a se sfătui cu sultanul.

Trecând râul Sava,marele vizir a hotărât să dezvăluie marele secret. Cu câteva ore înaintea răsăritului,în jurul caleştii imperiale,unde de obicei stăteau apropiaţii sultanului,un grup de cântăreţi invocau numele lui Allah şi recitau versuri din Coran. Vestea morţii lui Suleyman,a cutremurat întreaga oaste. Sultanul încetase din viaţă în noaptea dintre 6 şi 7 septembrie,chiar înaintea atacului decisiv împotriva Szigetvarului,iar Sokollu a anunţat tragicul eveniment abia după 48 zile!

Moartea sultanului a fost ascunsă prin iscusinţa marelui vizir care a înfăşurat trupul lui Suleyman în aşternuturi îmbibate cu ulei parfumat,l-a aşezat pe un pat lângă fereastra cortului şi la sprijinit cu perne,pentru ca oştenii să-şi vadă conducătorul veghind asupra lor. Scrisorile trimise după victorie au fost scrise de Sokollu,care cunoştea bine scrisul defunctului.  După un timp,un paj bosniac ce semăna cu Suleyman a fost îmbrăcat în straiele împărăteşti,acesta fiind cel cu care marele vizir vorbea în timpul marşului de întoarcere.

Însă de ce a ales Sokollu să ascundă moartea sultanului atât de mult timp,mai ales că islamul prevede ca mortul să fie îngropat în până la apusul soarelui?. Evident,nu putea anunţa moartea sultanului chiar înaintea atacului deoarece soldaţii ar fi abandonat orice acţiune militară. Apoi,marele vizir cunoştea foarte bine obiceiurile succesiunii în statul otoman.

Teoretic,toţi fii unui sultan putea să-i succeadă tatălui la tron,neexistând legea primogeniturii ca în statele europene. Din această cauză,pretendenţii fie apelau la fratricid şi cel care supravieţuia devenea sultan,fie porneau războaie civile care devastau imperiul. Din secolul al XVII-lea,acest obicei sângeros a încetat,fiind înlocuit cu sistemul kafes(„cuşcă”). 

 Devenea sultan cel care reuşea să-i atragă de partea sa pe cei mai influenţi demnitari (aga ienicerilor,eunucul negru ce păzea haremul) sau a cărui mamă avea cea mai mare putere,deoarece începând cu Roxelana,palatul a ajuns să fie condus de mama sultanului (Sultana Valide) sau de soţia acestuia. Ceilalţi fraţi erau închişi în camerele lor din palat („cuştile”),fiind înscăunaţi dacă fratele lor murea.


În acest caz,Selim rămăsese singurul fiu al lui Suleyman,Mustafa şi Bayezid murind cu câţiva ani înainte,după cum am menţionat mai sus. Astfel,problema succesiunii nu era aşa delicată,însă la momentul morţii tatălui său,Selim se afla în Anatolia,iar proclamarea noului sultan în faţa armatei era esenţială pentru a evita o revoltă.
În acest fel,Sokollu a trimis solie după Selim să vină degrabă spre Belgrad,timp în care el va ascunde moartea sultanului. De aceea,după ce a trecut de Sava şi se îndrepta spre Belgrad,vizirul a anunţat tragicul eveniment.

Cu toate acestea,problemele nu au dispărut odată cu venirea lui Selim la Belgrad. Noul sultan,nefiind interesat de conducerea statului,a neglijat protocolul şi nu a trimis daruri înalţilor demnitari ai imperiului. Sokollu,simţind pericolul revoltei,a trimis din partea lui darurile şi practic a guvernat imperiul în locul sultanului,poreclit „cel beţiv”. 

 Pentru a calma spiritele ienicerilor aflaţi la Constantinopol,trupul lui Suleyman a fost trimis acolo înaintea armatei. Marele sultan a fost îngropat lângă soţia sa Roxelana,lângă moscheea ce îi poartă numele,Suleymaniye.

Domnia lui Selim II a marcat începutul declinului instituţiei sultanale,fiind primul care a încredinţat întreaga conducere marelui vizir. Sokollu i-a supravieţuit lui Selim II (m. 1574),şi a deţinut funcţia de mare vizir şi în timpul domniei lui Murad III (1574-1595),până când a fost asasinat în 1579.