CUM PREPARĂM ULEIUL DE GHIMBIR
Cunoaştem beneficiile miraculoase ale ghimbirului, el fiind foarte apreciat ca un condiment, dar mai ales ca remediu naturist.
Astăzi vom vorbi puţin despre cum putem prepara uleiul din
ghimbir, care este recomandat în afecţiuni ca anxietate, stări de
apatie, dureri de cap şi migrene, pentru afecţiuni ale sistemului nervos, dar
şi pentru scurgeri nazale şi gripe.
Pentru obţinerea uleiul de ghimbir sunt două metode : la cald şi la rece.
Cum obţinem uleiul de ghimbir la rece:
Luăm câteva rădăcini de ghimbir pe care le vom curăţa de coajă, le vom tăia mărunt şi le vom pune într-un borcan cu gura largă, peste care vom turna ulei de susan, migdale sau măsline, până vom acoperi bucăţile de ghimbir.
Vom amesteca cu o lingură din lemn, după care închidem borcanul cu capac, ermetic.
Punem borcanul într-o cutie de carton pe care o vom păstra la temperatura camerei sau chiar mai cald, timp de 2 săptămâni la macerat, însă nu uita să amesteci zilnic în borcan cu lingura din lemn.
După cele 2 săptămâni, vom filtra uleiul şi-l vom mai lăsa
la decantat 2 zile, după care, vom turna uleiul într-o sticlă, cu atenţie, ca
resturile decantate să rămână pe fundul borcanului, se iau 3 picături zilnic.
Cum obţinem uleiul de ghimbir la cald :
Luăm câteva rădăcini de ghimbir pe care le vom pune într-un vas emailat peste care vom turna ulei ( susan, migdale sau măsline) cât să le acopere.
Vom ţine vasul în baie de abur timp de 4 ore, se strecoară şi-l vom păstra în recipiente din sticlă la întuneric şi răcoare.
VĂ DORESC SĂNĂTATE, CĂ-I MAI BUNĂ DECÂT TOATE !
0 Comentarii