În grădina timpului

         

  
         În grădina timpului


scris de Dan Biţuică

Cu toţii am sădit câte ceva în această grădină ,pe cât este de imaginară pe atât este de reală, am sădit speranţe şi amintiri, flori ale gândurilor secrete, iubiri adolescentine, visări şi obiective măreţe, curaj şi determinare însă când va trebui să tragem linie şi să începem să adunăm ce rezultat vom afla ?

 În viaţă ca în orice domeniu, totul funcţionează foarte bine după un plan bine elaborat şi gândit. Oare câţi dintre noi vom mai recunoaşte că nu ne-am ghidat după unul ,iar totul a decurs de la sine cu unele mici modificări ,însă nu importante. Pentru unii este prea târziu să mai poată elabora planul şi aranjamentul acestei grădini, pentru alţii este un moment propice să-şi construiască ideea după care se vor ghida.


 Generaţia noastră întotdeauna a fost cea de sacrificiu, mulţi dintre noi am fost născuţi la comandă, apoi cu o copilărie săracă pe bază de cartelă am crescut cu cheia de gât, singuri sau ne-am crescut unii pe alţii. Poate uni mai au nostalgii, alţi nu vor recunoaşte că erau săraci şi flămânzi, ne îndopam cu spinări de pui şi tacâmuri, în şcoli era frig mai toţi dascălii blazaţi şi fără chef de muncă şi ca în mai toate domeniile aşteptau cuvenita mită pe care unii o dădeau regulat pentru note mari.

 Dacă ai tăi nu o făceau erai marginalizat şi aruncat la marginea societăţii de unde te uitai cu jind la cei ce străluceau. Deci şi aici este un subiect destul de lung şi controversat şi nu voi stărui prea mult asupra lui dar esenţa era următoarea: DAI ŞPAGĂ EŞTI OK, NU DAI EŞTI NIMIC.

Nu mă contrazic cu nimeni şi nu voi face o polemică din asta dar vreau să punctez modul în care am trăit şi învăţat să trăim ,cum se spunea pe atunci SE DESCURCĂ.. la asta se referea. La şcoală mită, la doctor mită, oriunde mergeai să rezolvi ceva trebuia să dai. Era o plată obligatorie trecută cu vederea de societate, îngăduită de autorităţi şi practicată de noi toţi. Aceştia erau părinţii noştri şi se DESCURCAU, noi ce era să învăţăm dintr-o societate bazată pe asta ? 

Dintr-o dată societatea s-a schimbat iar noi am rămas ca nişte bebeluşi fără pamperşi, unii s-au putut adapta alţii se zbat pe la marginea societăţii mustind în alcool şi în dezamăgiri profunde, alţii sunt prin ţări străine căutându-şi identitatea pe acolo, trudind din greu şi  fără alternative reale. Această generaţie de sacrificiu cam atât a putut realiza, unii şi-au construit vieţile prin mită iar apoi s-au trezit că nu sunt chiar compatibili cu postul respectiv sau competenti şi au dat greş, părinţii şi societatea în care au copilărit au dispărut, rămânând descoperit pe toate planurile. 


O societate bolnavă în care am trăit ca şi copii nu poate genera decât o alta, la fel de bolnavă sau chiar mai rău. Nimic nu era ierarhizat pe competenţe şi meritocraţie, totul era ca la o licitaţie de sclavi, care dădea mai mult avea câştig de cauză. Nu m-a surprins să văd foşti colegi, care în şcoală erau cei mai buni cu nasurile lor lungi pe sus, să-i regăsesc acum nişte mediocri, nişte oameni fără vreo reuşită, iar cei care erau marginalizaţi din cauză că erau săraci părinţii şi nu aveau de unde da cuvenita mită, să-i găsesc împliniţi, realizaţi şi chiar şi fericiţi. 

Dorind să faci bine sau prea mult bine de cele mai multe ori faci rău, aşa au făcut părinţii lor cu ei. Au plecat în lumea celor drepţi lăsându-şi urmaşii fără orientare şi fără sprijinul de care erau atât de dependenţi. Au ales greşit cum să-şi înveţe odraslele să-şi cultive o grădină a sufletului din care la un moment ar fi trebuit să-i culeagă roadele.