Viața și moartea femeilor arabe - Religie sau sclavie ? | Terapia Naturistă

FEMEIA ÎN LUMEA ARABĂ

scris de Dan Biţuică


Am fost indignat despre modul de viaţă al femeilor arabe, despre viaţa şi moartea lor, despre drepturile şi despre rolul lor în viaţa şi religia islamică. V-aş ruga să citiţi articolul şi veţi rămâne şocaţi de ce se întâmplă încă în lumea anilor 2021.

Una dintre cele mai controversate legi ale lumii arabe, care încă este în vigoare din păcate şi la această oră, este LAPIDAREA. 


Lapidarea este o execuţie la moarte, una dintre cele mai inumane şi crude deoarece condamnatul este ucis cu pietre . 


În ciuda protestelor a numeroase organizaţii şi a celei mai importante, Organizaţia Pentru Drepturile Omului nu au putut ajunge la un acord cu unele ţări islamice din Africa şi Asia, exemplul fiind Afganistan şi Iran.

Sentinţa de condamnare la moarte este dată de un monarh sau de către justiţie, iar condamnatul este îngropat până la brâu sau piept, restul corpului fiind expus loviturilor de pietre pe care mulţimea o aruncă în osândit.

Paradoxal aceste sentinţe sunt date mai mult împotriva femeilor decât al bărbaţilor, iar ca motiv pentru aceste sentinţe sunt adulterul, vrăjitoria sau hoţia.

Adulterul este ilegal în Iran, iar pedeapsa cu moarte prin lovituri cu pietre este prevăzută în Codul Penal iranian din 1991, care prevede că : pietrele să nu fie atât de mari încât condamnatul să fie omorât din 2-3 lovituri, dar nici mici încât să nu poată fi numite pietre.

Execuţia are loc de obicei în public, iar prima piatră aruncată asupra condamnatului este dată de judecătorul care a semnat şi decis condamnarea la moarte, după care, cum bine a-ți intuit mulţimea duce la bun sfârşit sentinţa.

Ce mi se pare şi mai inuman este faptul că familia condamnatului este obligată să privească acest măcel.

Dintre ţările care încă mai adoptă aceste practici de condamnare la moarte se numără Afganistan, Arabia Saudită, Sudan, Nigeria şi Emiratele Arabe Unite.


Supremaţia bărbatului este un lucru destul de evident, iar voinţa acestuia devine practic lege pentru femeie, iar viaţa acesteia este în mâinile soţului, tatălui, de când se naşte până când moare.

Legea islamică este foarte dură cu femeile, lucru demonstrat de numeroase cazuri de lapidare, detenţie, spânzurare biciuire.

Lapidarea este pedeapsa maximă pentru adulter, iar în unele cazuri copii sunt obligaţi să arunce cu pietre în propria mamă care este îngropată până la piept şi legată cu funii de mâini.

Sunt practici care ne îngrozesc, practici rupte parcă din altă lume din care încă din păcate mai fac parte aceste cruzimi fără margini. O lume din care parcă răul nu mai pleacă, o lume din care barbaria încă mai are adepţi.


În lumea acestor state viaţa femeii nu înseamnă prea mult, iar cuvântul femeie înseamnă mai mult un obiect decât o fiinţă, fiind lipsită aproape de tot de drepturi, femeia arabă a învăţat că se naşte şi moare sclavă.

Aşadar ca statistică, 55 de femei au fost ucise în Iran în perioada 1986 -1997, potrivit Comitetului Internaţional împotriva Pedepsei la moarte prin uciderea cu pietre.



Lumea arabă ne uimeşte în continuare chiar şi astăzi prin cruzimea sa, prin violenţă brută. Prezenţa femeilor musulmane în cinematografe este practic de dată recentă, iar femeia este reprezentată ca femeia supusă bărbatului, victimă a societăţii în care s-a născut.

Încă din copilărie tatăl fetiţei are dreptul  asupra vieţii ei, el hotărăşte cu cine, când şi dacă se căsătoreşte, iar după căsătorie viaţa ei trece în mâinile soţului său care are dreptul suprem asupra ei. 

De curând ele au primit dreptul de a şofa, însă nu au drept de vot, iar în mijloacele de transport în comun ele stau în spatele autobuzului, separat de ceilalţi călători pentru a nu intra în contact cu alţi bărbaţi.

Atât de obtuză este mentalitatea privind femeile încât şi casele au două intrări, femeia nu va intra niciodată pe uşa principală care este a bărbatului. 

Legea islamică este permisivă însă cu o căsătorie a unei fete pubertine cu un bărbat matur, indiferent de vârsta fetiţei.

De exemplu, referitor la dreptul de muncă a femeilor islamice pentru acestea se construieşte un oraş al lor în Arabia Saudită, unde vor putea munci şi dezvolta cariere.

În Somalia, o ţară practic înfometată crâncen, legea se preocupă cu biciuirea în public a femeilor care poartă sutien, iar în Sudan li se aplică acelaşi tratament femeilor care îndrăznesc să poarte pantaloni, iar poliţia percheziţionează şi arestează pe loc femeile care poartă pantaloni.

În Egipt, extremiştii vor o lege ca femeile să poarte mănuşi în căldura deşertului saharian, ca nu cumva să se vadă vreo bucăţică de piele să fie tentantă pentru un bărbat.

Islamul interzice femeilor să poarte haine transparente sau veşminte care lasă să se vadă forma corpului femeii, iar asta este o obligaţie de netăgăduit pentru fetiţele care ajung la pubertate. 

Violul este luat în considerare doar dacă femeia aduce un martor şi nu există nici conceptul de corupere a minorilor , doar dacă bărbatul violează copii mai mici de 9 ani , atunci ei pot fi judecaţi, asta datorită faptului că vârsta legală la care copii pot face sex este de 9 ani.


Acuzaţia de viol, practic este inexistentă şi aproape imposibil de demonstrat, iar dacă totuşi se întâmplă să reclame un viol, ele sunt declarate imorale şi va fi considerată prostituată, după care va urma violuri frecvente.

Continuăm să descoperim  viaţa femeilor islamice, o viaţă plină de persecuţie şi lipsită de respect, am ajuns şi la capitolul bigamiei bărbatului islamic, el având voie să deţină 4 soţii, asta fiind acceptată de religie, însă barbaţii mai potenţi financiar pot avea practic câte dorește. 


Ele trăiesc cu frica de bărbat fiind crescute în spiritul acesta, el batjocorindu-le şi abuzând de ele după bunul plac.

Într-o familie islamică când una dintre soţii naşte un băiat, este o mare bucurie pentru întreaga familie, iar când naşte o fată sunt trişti, iar uneori femeia lehuză este bătută.

 Ele aproape că şi-au acceptat statutul, iar viaţa lor decurge liniştită numai dacă nu ies din cuvântul bărbatului.

Aceste femei nu s-au răzvrătit niciodată, cu toate că ele nu au niciun control asupra destinului lor, fiind lipsite total de libertate, vândute şi umilite ele îşi îngrijesc şi iubesc familia necondiţionat.

Trăiesc în bună armonie cu celelalte soţii, uneori cele mai norocoase, au casa lor, dar majoritatea convieţuiesc împreună, iar alteori se naşte un fel de competiţie între ele, care face mâncarea mai bună, care are copii mai buni şi inteligenţi, încercând prin aceste mijoace să atraga atenţia asupra ei a bărbatului.

Resemnate şi fără speranţă spre o viaţă mai bună  docile şi triste îşi îngrijesc copii şi soţul cât mai bine, muncind de dimineaţă până seara, în gospodărie şi la muncile câmpului.

Aceste femei nu au drepturi egale cu bărbaţii, nici măcar când vine vorba despre educaţie, ceea ce poate fi pus pe seama unei lipse de acţiune împotriva acestor tradiţii parcă rupte din evul mediu.

Ele sunt extrem de credincioase Coranului şi astfel acceptă smerite pedepse fizice cum scrie la cartea sfântă. 


Un bărbat dacă vrea să-şi acuze soţia de adulter nu este nevoie decât de 4 prieteni care pot depune mărturie mincinoasă şi femeia va fi condamnată la LAPIDARE, cam atâtea drepturi au femeile islamului iar asta se întâmplă chiar acum în timp ce citiţi.