AM PLECAT CA SĂ TE CAUT...
Scris de Dan Biţuică
Recomandare: la sfârşitul textului este un clip, porniţi-l şi citiţi pe fond muzical.
Sunt singur pe plaja pustie a sufletelor şi merg desculţ prin nisipul umed şi fin care îmi intră printre degete, se înserează, iar eu nu mi-am găsit liniştea şi locul unde sufletul să-mi înopteze.
Te caut cu disperare şi nu te găsesc simţindu-ţi lipsa destul de evident. Am nevoie de căldura ta, fără de care sunt un orfan al destinului. Nu mă regăsesc în niciun loc, fără tine totul este în alb şi negru şi uneori gri.
Îţi simt prezenţa printre stelele care licuresc timid, iar totul se întunecă lăsându-mi orizonturi închise până ce zorii zilei le vor deschide cu cheile lor de cleştar, al noii zile, a noii lumi.
Te caut printre stele alergând de la una la alta ridicând covorul colorat din praf cosmic ,în infinitul absolut al creaţiei divine se aud arii din opere nelumeşti, iar voalul galaxiei mă înveleşte grijuliu, creîndu-mi stări pe care nu le-am mai cunoscut .
Te aştept pe inelul marelui Saturn şi nu apari decât aievea, apoi dispari în grabă călătorind din nou prin imensitatea spaţiului din Calea Lactee, pe care aş fi capabil să o cutreier dacă nu aş fi atât de obosit .
Respir din ce în ce mai greu fără să îmi imaginez că asta se datoreză faptului că nu eşti lângă mine, este atât de densă ceaţa care mă împiedică să nu te găsesc acolo unde te ştiam de mii de ani. Îţi simt mirosul de iasomie atât de aproape, dar nu apari, iar asta mă irită şi mă înverşunează să continui acest joc stupid în care miza ,este doar inima mea obosită.
Te caut după frumoasa Lună, dar nici aici nu eşti, însă în graba ta ţi-ai pierdut papucul din fulgi de lebădă neagră, pe care-l privesc cu dor, ştiind că face parte din ceva ce îţi aparţine. Îţi port grija că ai să îţi răneşti tălpile printre milioanele de asteroizi rebeli, care încercă să îţi oprească paşii şi visul spre o viaţă mai bună.
Şi sufletul meu îţi aparţine dar este pus mereu pe fugă, să te găsească, prin călătoriile tale ancestrale interminabile. Te văd cu ochii minţii cât eşti de frumoasă, toată galaxia s-a oprit pentru o secundă care pare a fi veşnică, să îţi privească frumuseţea angelică de care sunt înlănţuit pe veci.
Am obosit să te caut dar nu pot să renunţ la tine şi devin un alergător al spaţiului infinit, alerg după o himeră pe care nu o pot prinde în palme iar asta mă dezamăgeşte, dar nu mă poate opri să nu te găsesc cândva şi mi-am propus că vei fi a mea chiar şi când nu vom mai fi materie, acum trebuie să plec,,,am plecat să te caut din nou prin Univers.
Te caut cu disperare şi nu te găsesc simţindu-ţi lipsa destul de evident. Am nevoie de căldura ta, fără de care sunt un orfan al destinului. Nu mă regăsesc în niciun loc, fără tine totul este în alb şi negru şi uneori gri.
Îţi simt prezenţa printre stelele care licuresc timid, iar totul se întunecă lăsându-mi orizonturi închise până ce zorii zilei le vor deschide cu cheile lor de cleştar, al noii zile, a noii lumi.
Te caut printre stele alergând de la una la alta ridicând covorul colorat din praf cosmic ,în infinitul absolut al creaţiei divine se aud arii din opere nelumeşti, iar voalul galaxiei mă înveleşte grijuliu, creîndu-mi stări pe care nu le-am mai cunoscut .
Te aştept pe inelul marelui Saturn şi nu apari decât aievea, apoi dispari în grabă călătorind din nou prin imensitatea spaţiului din Calea Lactee, pe care aş fi capabil să o cutreier dacă nu aş fi atât de obosit .
Respir din ce în ce mai greu fără să îmi imaginez că asta se datoreză faptului că nu eşti lângă mine, este atât de densă ceaţa care mă împiedică să nu te găsesc acolo unde te ştiam de mii de ani. Îţi simt mirosul de iasomie atât de aproape, dar nu apari, iar asta mă irită şi mă înverşunează să continui acest joc stupid în care miza ,este doar inima mea obosită.
Te caut după frumoasa Lună, dar nici aici nu eşti, însă în graba ta ţi-ai pierdut papucul din fulgi de lebădă neagră, pe care-l privesc cu dor, ştiind că face parte din ceva ce îţi aparţine. Îţi port grija că ai să îţi răneşti tălpile printre milioanele de asteroizi rebeli, care încercă să îţi oprească paşii şi visul spre o viaţă mai bună.
Şi sufletul meu îţi aparţine dar este pus mereu pe fugă, să te găsească, prin călătoriile tale ancestrale interminabile. Te văd cu ochii minţii cât eşti de frumoasă, toată galaxia s-a oprit pentru o secundă care pare a fi veşnică, să îţi privească frumuseţea angelică de care sunt înlănţuit pe veci.
Am obosit să te caut dar nu pot să renunţ la tine şi devin un alergător al spaţiului infinit, alerg după o himeră pe care nu o pot prinde în palme iar asta mă dezamăgeşte, dar nu mă poate opri să nu te găsesc cândva şi mi-am propus că vei fi a mea chiar şi când nu vom mai fi materie, acum trebuie să plec,,,am plecat să te caut din nou prin Univers.
0 Comentarii