
REŢETE NATURALE PE BAZĂ DE MĂRAR
Astăzi vom vorbi puţin depre verdeaţa din grădina noastră, mărarul, pe care îl folosim deseori în bucătărie, fie la mâncăruri, tocane, omlete, murături şi la multe altele, însă îl mai putem folosi şi pentru sănătatea noastră sub formă de ceai, pulbere, vin, tinctură, apă sau infuzie. Iată câteva exemple şi sfaturi :
Infuzia cu mărar folositǎ pentru digestie, insomnie, anxietate: vom fierbe o crenguţă de mărar, într-o cană de apă şi lăsăm la infuzat 5 minute, după care o vom consuma caldă.
Apa de mǎrar: într-o cană cu apă clocotită, adăugăm o linguriţă de seminţe de mărar, astupăm cana cu ceva şi lăsăm la infuzat 3-4 ore. Strecurăm şi îndulcim cu miere, iar dacă este vorba despre un copil, vom folosi doar jumătate de linguriţă de seminţe de mărar.
Pulberea de mărar se
obţine prin măcinarea, cu ajutorul unei râșnițe, a seminţelor şi a
inflorescenţelor uscate. Se poate lua de două ori pe zi câte o linguriţă, însă,
înainte de a fi înghiţită, se ţine timp de 10-15 minute sub limbă, iar
tratamentul va dura 21 de zile.
Tinctura de mărar: 100 ml.
de alcool de 50 de grade, în care se adaugă 3-4 linguriţe de pulbere de mărar.
Tinctura de mărar se lasă la macerat timp de 8-9 zile, după care se filtrează.
Tratamentul cu tinctură de mărar durează 21 de zile, luându-se de 3 ori pe zi,
înainte de mese, câte o linguriţă de tinctură, dizolvată în 100 ml. de apă.
Ceai de mărar – se
prepară o infuzie din două linguriţe de seminţe de mărar, la 250 ml. de apă.
Ceaiul de mărar este un elixir excelent pentru slăbit.
Vinul de mărar: Pentru
tratarea asteniei se prepară un amestec de 20 de linguri de mărar şi un litru
de vin roşu. Se lăsă o săptămână la macerat, se filtrează şi se consuma câte 50
ml. după fiecare masă.
Contraindicaţii şi precauţii
Pe parcursul sarcinii, uleiul
esenţial de mărar poate fi toxic pentru făt, de aceea este contraindicat
femeilor însărcinate, dar şi femeilor care alăptează. Uleiul esenţial de mărar
trebuie folosit în doze mici.
Trebuie administrat cu precauţie
copiilor, fiind interzis copiilor sub doi ani.
În utilizarea de lungă durată,
mărarul poate deveni neurotoxic.
Principalele beneficii ale
mărarului, pentru sănătate:
1. Te scapă de kilogramele în plus. Mărarul
este folosit cu succes în regimurile pentru slăbit, deoarece are proprietatea
de a aplatiza abdomenul. Proprietăţile sale diuretice împiedica retenţia de
lichide din organism şi acţionează asupra depunerilor în zonele celulitice.
2. Stimulează activitatea rinichilor. Patru
linguri de suc proaspăt de mărar luate zilnic timp de două săptămâni previne şi
combate calculii, cistitele şi infecţiile renale.
3. Calmează durerile abdominale. Mărarul
acţionează foarte eficient stimulând toate funcţiile intestinale şi are un
puternic efect antispastic. Calmează durerile abdominale, limitează acumularea
de gaze şi scuteşte nou-născutul de colici.
4. Benefic sistemului nervos. Mărarul
mai este un puternic tonic fizic şi psihic, combate depresia şi readuce bucuria
de a trăi.
5. Întăreşte oasele. Seminţele
de mărar au cea mai mare concentraţie de calciu din tot regnul vegetal. O
linguriţă cu seminţe conţine mai mult calciu decât o cană cu lapte. Calciul
este necesar, în special, pentru prevenirea osteoporozei.
6. Sâni mai fermi. Frunzele
de mărar şi seminţele conţin mici cantităţi de estrogen – hormonul feminin
responsabil de creşterea naturală a sânilor şi de întreţinerea supleţii pielii.
VĂ DORESC SĂNĂTATE, CĂ-I MAI BUNĂ
DECÂT TOATE !
0 Comentarii