Întunecare
Scris de Dan Biţuică
În periplul nostru pe cărările vieţii vom avea puţine clipe de fericire, cu toate astea ne place să credem că am atins apogeul şi că mai mult de atât nu se poate! Eu nu cred asta şi nici nu propovăduiesc nefericirea însă ea ne este mai la îndemână şi o găsim în viaţa noastră chiar şi atunci când nu o căutăm. Nu vreau să descriu o filozofie a fericirii sau a nefericirii dar vreau să ating puţin din realul cu care ne confruntăm tot timpul. Avem momente când o carte bună ne scoate din acest real uneori nu foarte roz şi atunci uităm de problemele cotidiene. Oare uităm să fim fericiţi sau nu putem? Am devenit extrem de pretenţioşi şi nu ne mai satisfac lucrurile mărunte? Omul aşa este el construit să nu se mulţumească cu puţin, el are dorinţe din ce în ce mai mari şi mai multe! Asta, în viziunea mea înseamnă progres ceea ce nu este un lucru rău sau greşit, însă în ochii multora va însemna nerecunoştinţă faţă de ceea ce ai, sau dobândit în decursul anilor. Eu nu mă pot mulţumi cu atât şi îmi doresc mai multă cunoaştere, mai multă implicare în dezvoltarea mea ca individ pe plan cultural. Niciodată nu voi fi un om care se va scălda în apatia ce riscă să ne înconjoare din zi în zi mai mult. Recunosc sunt un tip dependent de lectură bună, de prieteni, de familie. Îmi doresc mult mai mult timp să pot citi, scrie sau pur şi simplu să miros paginile unei cărţi! De câte ori aţi pipăit o carte iar asta să vă producă puţină satisfacţie? De câte ori aţi deschis-o şi v-aţi băgat nasul între filele sale? Ce e mai plăcut, ca o dimineaţă însorită, o cafea bună şi o carte deschisă? Să simţi mirosul prozei şi praful uliţei copilăriei? Să simţi mireasma poeziei pure şi sensibile care să îţi poarte gândurile spre zări, spre cei dragi ţie. Să te afunzi în lectură să nu mai percepi timpul cu ticăitul lui enervant încercând să te smulgă din visare şi contemplare. Să simţi emoţia poeziei ca şi cum ar fi fost scrisă pe frunze de liliac mirosindu-i versurile armonioase pipăindu-i rimele iar gândul să zboare spre vorbe nerostite şi cuvinte nescrise. Poate de aici încolo putem vorbi despre împliniri şi satisfacţii concrete. Nu-i mult dar pentru suflet este un bandaj invizibil de care ai mare nevoie să oprească hemoragia de banal. Poate că acesta este leacul pentru împlinirea ta ca fiinţă inteligentă. Eu personal nu cred faptul că un suflet poate fi viu fără măcar puţin din toate astea. Avem nevoie de hrană sufletească avem nevoie de sensibilitate şi frumos. Uneori eşti ca o baterie descărcată şi abia mai poţi să scoţi două vorbe sau două idei însă dacă recurgem foarte repede la remedii care uneori pot fi atât de simple, ca uitatul pe fereastră, că zâmbetul unui copil, ca ascultatul păsărilor, sunt lucruri simple şi la îndemână pe care uităm să le mai luăm în seamă de teama de a ne face bine. Ne-am învăţat să fim nefericiţi iar lucrurile care ne pot scoate de acolo ne sperie. Ne place să ne plângem singurătatea, ne place să fim victime ale unor evenimente ce cu drag le numim soartă, iar cu soarta nu te poţi pune! Nu trebuie să fim prăpăstioşi iar torentul de insatisfacţii nu se va opri doar că tu eşti dezarmat şi refuzi să lupţi. De multe ori poţi opri asta cu o floare care te va face să zâmbeşti iar asta îţi va fi câştigul zilei ce pentru tine se apropie de întunecare.
Evadează şi mergi spre locuri însorite!
0 Comentarii