În bătaia puştii sau un altfel de Bambi
partea a treia
Scris de Dan Biţuică
Seara a fost liniştită iar turma a găsit un loc bun pentru odihnă şi ferit de pericolul nopţii. Zilele treceau cu greu iar turma flămândă făcea faţă cu greu nopţilor geroase.
Într-o zi când eram concentraţi să trecem un şanţ destul de adânc şi-a făcut apariţia mult aşteptatul soare, timid a ieşit de după perdeaua de nori plumburii, l-am simţit pe coapsă care imediat s-a încălzit producându-mi o mare bucurie! Nu îmi plăcea iarna.
E rece. E dură şi nu oferă prea multe, nici măcar apa, ce să mai vorbim despre mâncare să nu mai spunem de câte pericole te aşteaptă la tot pasul. Îmi place soarele el este bun şi încălzeşte totul în jurul său şi mai face să crească şi trifoiul fraged şi mult.
Tata a văzut cu surprindere cum soarele începe să topească zăpada iar mici picături cristaline se prelingea de pe crăcile copacilor. Câteva păsări se bucurau şi el de prezenţa LUI. Mama se apropie de mine calmă şi îmi şopteşte... ai trecut prima şi cea mai grea iarnă, întotdeauna prima este cea mai grea, dacă supravieţuieşti primei celelalte vor fi mai uşoare.
. Mi-am dat seama că nu mai sunt chiar un pui, eram un tânăr mascul mândru şi de ce să nu recunoaştem şi frumos. Cu câteva zile în urmă observasem pe tinerele turmei că se uitau lung după mine chicotind, uitându-se cu ochii lor mari şi blânzi în urma mea. Nu le luăm în seamă chiar vroiam să le împung dar mama mi-a spus că nu-i frumos să mă port ca un bădăran.
. Eu sunt un prinţ şi trebuie să am un comportament demn de rangul meu. Important era că soarele începuse să îşi facă apariţia din ce în ce mai des şi din ce în ce mai puternic dezvelind pământul de stratul de omăt devenit de acum foarte subţire. Apa nu mai era sub formă de gheaţă iar iarba la început destul de timidă îşi făcea simţită prezenţa în cât mai multe locuri.
Cred că eram fericit, cred că turmă era fericită iar tata părea mai încrezător. Pământul nu putea absorbi toată apa rezultată din topirea zăpezi aşa că ne mişcam greu prin noroiul care era pretutindeni. În plus noroiul ne trăda şi locul unde suntem din cauza urmelor întipărite în noroi. Pe zi ce trecea pomii se împodobeau de flori de diferite culori iar aerul era parfumat de mirosul lor.
Pământul se usca pe fiece oră în care soarele îşi făcea de acum pe deplin datoria faţă de natură. Faţă de noi toţi. Tata începuse să mă ţină mai mult timp lângă el explicându-mi multe lucruri noi pe care nu le ştiam, apoi îmi plăcea să fiu în preajma lui, eram important iar turma mă privea de acum cu alţi ochi.
Am realizat că până atunci nu au pus mare preţ pe mine fiind convinşi că nu o să supravieţuiesc ierni crude. Am fost neobişnuit de firav iar toţi membrii turmei mă priveau ca pe o victimă sigură a iernii.
Mama a fost cea care a avut încredere în mine şi ea s-a luptat ca eu să supravieţuiesc. Târziu am aflat că toată turma mai puţin mama hotărâseră să fiu abandonat atunci când bătrânul mistreţ a fost ucis de teribilul duşman.Cu toate astea mama hotărâse să rămână în urmă cu mine dacă ei nu acceptau compromisul de a face parte în continuare din turmă.
Era hotărâtă chiar dacă nici ea nu avea şanse să supravieţuiască dacă părăsea turma împreună cu mine. De aia o iubesc atât de mult, mi-a dat totul, de la laptele ei pe care nu o să îl uit niciodată până la sfaturile bune şi utile pentru viaţa ce va veni.
va urma
Seara a fost liniştită iar turma a găsit un loc bun pentru odihnă şi ferit de pericolul nopţii. Zilele treceau cu greu iar turma flămândă făcea faţă cu greu nopţilor geroase.
Într-o zi când eram concentraţi să trecem un şanţ destul de adânc şi-a făcut apariţia mult aşteptatul soare, timid a ieşit de după perdeaua de nori plumburii, l-am simţit pe coapsă care imediat s-a încălzit producându-mi o mare bucurie! Nu îmi plăcea iarna.
E rece. E dură şi nu oferă prea multe, nici măcar apa, ce să mai vorbim despre mâncare să nu mai spunem de câte pericole te aşteaptă la tot pasul. Îmi place soarele el este bun şi încălzeşte totul în jurul său şi mai face să crească şi trifoiul fraged şi mult.
Tata a văzut cu surprindere cum soarele începe să topească zăpada iar mici picături cristaline se prelingea de pe crăcile copacilor. Câteva păsări se bucurau şi el de prezenţa LUI. Mama se apropie de mine calmă şi îmi şopteşte... ai trecut prima şi cea mai grea iarnă, întotdeauna prima este cea mai grea, dacă supravieţuieşti primei celelalte vor fi mai uşoare.
. Mi-am dat seama că nu mai sunt chiar un pui, eram un tânăr mascul mândru şi de ce să nu recunoaştem şi frumos. Cu câteva zile în urmă observasem pe tinerele turmei că se uitau lung după mine chicotind, uitându-se cu ochii lor mari şi blânzi în urma mea. Nu le luăm în seamă chiar vroiam să le împung dar mama mi-a spus că nu-i frumos să mă port ca un bădăran.
. Eu sunt un prinţ şi trebuie să am un comportament demn de rangul meu. Important era că soarele începuse să îşi facă apariţia din ce în ce mai des şi din ce în ce mai puternic dezvelind pământul de stratul de omăt devenit de acum foarte subţire. Apa nu mai era sub formă de gheaţă iar iarba la început destul de timidă îşi făcea simţită prezenţa în cât mai multe locuri.
Cred că eram fericit, cred că turmă era fericită iar tata părea mai încrezător. Pământul nu putea absorbi toată apa rezultată din topirea zăpezi aşa că ne mişcam greu prin noroiul care era pretutindeni. În plus noroiul ne trăda şi locul unde suntem din cauza urmelor întipărite în noroi. Pe zi ce trecea pomii se împodobeau de flori de diferite culori iar aerul era parfumat de mirosul lor.
Pământul se usca pe fiece oră în care soarele îşi făcea de acum pe deplin datoria faţă de natură. Faţă de noi toţi. Tata începuse să mă ţină mai mult timp lângă el explicându-mi multe lucruri noi pe care nu le ştiam, apoi îmi plăcea să fiu în preajma lui, eram important iar turma mă privea de acum cu alţi ochi.
Am realizat că până atunci nu au pus mare preţ pe mine fiind convinşi că nu o să supravieţuiesc ierni crude. Am fost neobişnuit de firav iar toţi membrii turmei mă priveau ca pe o victimă sigură a iernii.
Mama a fost cea care a avut încredere în mine şi ea s-a luptat ca eu să supravieţuiesc. Târziu am aflat că toată turma mai puţin mama hotărâseră să fiu abandonat atunci când bătrânul mistreţ a fost ucis de teribilul duşman.Cu toate astea mama hotărâse să rămână în urmă cu mine dacă ei nu acceptau compromisul de a face parte în continuare din turmă.
Era hotărâtă chiar dacă nici ea nu avea şanse să supravieţuiască dacă părăsea turma împreună cu mine. De aia o iubesc atât de mult, mi-a dat totul, de la laptele ei pe care nu o să îl uit niciodată până la sfaturile bune şi utile pentru viaţa ce va veni.
va urma
0 Comentarii