Drumul fără întoarcere al unui tren încărcat cu destine frânte
În ultimele zile ale anului 1916, Moldova devenise singurul colț de țară neatins de ocupația germană. Drumurile erau pline de oameni care fugeau din sud, purtând în brațe copii, boccele, amintiri și o teamă care nu mai avea margini. În acest haos, un tren militar încărcat peste orice limită a fost pregătit să plece din Galați spre Iași. Nimeni nu mai ținea socoteala câtor suflete urcau în vagoane. Oamenii se înghesuiau înăuntru, se cățărau pe acoperișuri, se agățau de scări, de tampoane, de orice bucată de fier care le putea oferi o șansă să ajungă în siguranță.
Era seara de 31 decembrie. În timp ce alții, în vremuri mai bune, ar fi așteptat trecerea în noul an, acești oameni așteptau doar să scape cu viață. Trenul, tras de două locomotive, a pornit greu, ca un animal obosit, dar hotărât să-și ducă povara până la capăt.
Drumul a fost liniștit până la Bârnova. Acolo, pe o porțiune în pantă, mecanicii au simțit că ceva nu este în regulă. Frânele nu mai răspundeau. Trenul începea să prindă viteză, iar semnalele disperate ale mecanicilor răsunau în noapte. Controlorii din vagoane încercau să ajungă la frânele de mână, dar era imposibil să se strecoare printre oamenii înghesuiți ca într-o cutie fără aer.
În gara Ciurea, angajații au înțeles pericolul. Pe linia principală se afla o garnitură de cisterne cu păcură. Dacă trenul scăpat de sub control ar fi intrat direct în ele, dezastrul ar fi fost și mai mare. Au deviat trenul pe linia secundară, sperând într-o minune. Dar viteza era prea mare. Doar locomotiva și un singur vagon au reușit să intre pe linia 2. Restul s-au rupt, au deraiat și s-au izbit violent de cisternele încărcate cu combustibil.
A urmat o explozie care a luminat cerul nopții ca un fulger negru. Flăcările au cuprins vagoanele în câteva clipe. Lemnul, pânza, bagajele, hainele, totul a ars cu o furie greu de imaginat. Oamenii nu au avut timp să fugă, să strige, să se salveze. Trenul a ars complet în mai puțin de două ore, lăsând în urmă doar cenușă și metal contorsionat.
Dimineața, locul tragediei era o rană deschisă. Puține trupuri mai puteau fi recunoscute. Majoritatea erau carbonizate, contopite cu resturile vagoanelor. În fața acestei realități, autoritățile au decis să sape o groapă comună la aproximativ 500 de metri de gară. Acolo au fost îngropați cei peste o mie de oameni care și-au pierdut viața în cea mai cumplită catastrofă feroviară din istoria României.
Astăzi, Catastrofa de la Ciurea rămâne un episod dureros, dar prea puțin cunoscut. O tragedie care vorbește despre disperare, sacrificiu și fragilitatea vieții în vreme de război. O poveste pe care merită să o păstrăm vie, pentru ca astfel de momente să nu fie uitate.
0 Comentarii