Logo MistereX.ro

Terapia Naturistă

Remedii naturale, sănătate, plante medicinale

marți, 29 mai 2018

Sfaturi utile pentru plantele tale



CE TREBUIE SĂ ŞTII DESPRE PLANTELE DIN LOCUINŢA TA

Cu toţii iubim plantele din ghivece ce ne decorează locuinţa, însă ca să ne bucurăm cât mai mult de ele trebuie să ştim ceea ce le face bine şi ce nu. Dacă ştim măcar câteva lucruri esenţiale ele ne vor ajuta să creştem plante frumoase şi viguroase, bucurându-ne de ele mult timp. Iată şase lucruri pe care trebuie să le ştiţi despre plantele de ghiveci:


1. Alege ghiveciul potrivit. 

Cel mai important detaliu este dimensiunea vasului, în general, o oală pentru flori în ghiveci trebuie să fie o treime din înălţimea plantelor mature pentru că lucrurile să arate echilibrat.

2. Solul potrivit.

 Ideal pentru flori în ghiveci este solul rezultat din amestec de turbă, compost şi un pic de nisip, dar şi puţin pietriş la bază pentru a uşura drenajul. Evident solul trebuie adaptat la nevoile plantelor.

3. Plantează ce-ţi place. 

Poţi pune în ghiveci orice fel de plante: plante anuale, plante perene, viţa de vie, legume, plante aromatice, arbuşti şi chiar copaci. Dacă eşti în căutarea unor plante ornamentale cea mai bună soluţie o reprezintă cele perene.

4. Alege cea mai bună combinaţie.

 Poţi pune mai multe soiuri de flori în ghiveci. Combinaţia este foarte decorativa, dar trebuie să ţii cont de preferinţele plantelor. Toate trebuie să aibă cerinţe similare în ceea ce priveşte nevoia de apă şi lumina. Selectează o plantă înalta, altele dese şi o a treia care cade în cascadă sau plante cu flori în culori diferite. Este amuzant să experimentezi!


5. Foloseşte îngrăşăminte. 

Suplimentele nutritive sunt esenţiale. Mai mult decât alte plante, pentru flori în ghiveci sunt necesare îngrăşăminte solubile în apă (o dată la fiecare două săptămâni), sau îngrăşământ granular (pus la suprafaţa solului la fiecare 6 la 8 săptămâni). Frunze galbene, creştere lentă şi florile mici sunt cele mai frecvente semne de deficientelor nutriționale.

6. Monitorizează rădăcinile.

Atunci când o plantă nu mai creşte este foarte posibil să aibă rădăcinile prea aglomerate, iar soluţia este să le transferi într-un recipient mai mare. Unele aranjamente pot fi împărţite şi transplantate în două sau mai multe vase.


luni, 28 mai 2018

Paste cu piept de pui şi legume - o minunăţie culinară



 REŢETĂ PASTE CU PIEPT DE PUI ŞI LEGUME

O altă reţetă destul de gustoasă şi de efect este şi aceasta cu piept de pui şi legume , iar pentru a prepara această minunăţie culinară avem nevoie de :



Ingrediente

- 3 linguri de ulei

- 3 bucăți de piept de pui feliat

- 1 ardei roșu feliat

- 1 ardei verde feliat

- 1 ardei galben feliat

- 1 ceapă tăiată

- 1 lingură de sare

- 1 lingură de piper

- 1 lingură de chili

- 1 lingură de chimen

- 1 lingură de pudră de usturoi

- 5 pahare de lapte

- 400 de grame de paste 

- 1 cană de brânză cu piper


Mod de preparare

Încălziți uleiul într-o oală mare apoi adăugați pieptul de pui pe care îl ţinem până capătă o nuanță aurie. Scoateți puiul , adăugați legumele și mirodeniile pe care le vom căli până când ceapa este gătită suficient. 



Puneți la loc puiul pe foc și adăugați laptele și penele și lăsați să se gătească aproximativ 10 minute până când pastele devin moi sau al dente , după preferințe.

 La final, adăugați brânza rasă.

                                    VĂ DORESC SUCCES ŞI POFTĂ BUNĂ !

duminică, 27 mai 2018

Metode care ne ajută să scăpăm de gândaci - Soluţii preparate acasă - Terapia Naturistă




5 METODE DE A SCĂPA DE GÂNDACI

 Gândacii de bucătărie reprezintă o problemă a multor oameni şi m-am gândit că pot ajuta cu câteva sfaturi bune ca acest coşmar să se încheie acum!  

Iată cinci metode pe care le poţi folosi cu efort minim şi costuri mici. 


Personal am folosit metoda 5 care m-a impresionat cu toate că la început eram destul de rezervat în privinţa asta. Folosisem tot felul de otrăvuri, produse chimice, care au dat randament câteva zile, după care gândacii reapăreau. Mi-am zis că tot nu am ce pierde şi să încerc şi pe asta. Eram la serviciu unde aceşti gândaci ne exasperase şi am încercat .

Am rămas surprins de eficienţa metodei 5 şi am fost extrem de surprins nu numai de faptul că au plecat sau au dispărut ,ci de faptul că nu s-au mai întors . Am fost felicitat de toţi colegii de serviciu , şi m-am simţit ca un erou pentru câteva zile. Aveam o teamă că o să reapară şi colegii mă vor tachina. Nu au mai avut motive să o facă pentru  că gândacii nu s-au mai întors .


1.  Uleiul de lavandă împotriva gândacilor

Pe lângă alte proprietăți pe care le are, uleiul de lavandă ajută foarte mult și la eliminare gândacilor, dar și a altor insecte din casă. Tot ce trebuie să faci este să aplici câteva picături de lavandă pe o bucată de vată. Plasează apoi vată în diferite zone ale casei, mai exact în dulapuri, dar ai grijă să le înlocuiești zilnic.

2.  Soluție cu oțet alb

Oțetul alb este un ajutor de nădejde atunci când vine vorba de curățenia din casă.  Acesta luptă cu succes și împotriva gândacilor de bucătărie.  Stropește locurile în care aceștia apar cu oțet alb și lasă să acționeze. Oțetul nu îi va distruge, însă are proprietatea de a-i alunga.

3.  Amestec de zahăr și bicarbonat

Dacă vrei să scapi definitiv de gândaci poți amesteca părți egale de zahăr și bicarbonat. Presară amestecul obținut în toate locurile unde ar putea să apară gândacii. Aceștia se vor hrăni cu acest amestec și vor muri.

4.  Pudră din frunze de dafin

Frunzele de dafin sunt foarte parfumate, iar aroma lor este foarte puternică. Dacă vrei să scapi de problema gândacilor, dar nu îți dorești să îi omori, pisează câteva frunze de dafin și împrăștie pulberea în locul în care aceștia apar. Mirosul puternic nu îi va distruge, dar îi va alunga.

5.  Soluție pe bază de acid boric

Acidul boric este de mare ajutor în lupta cu gândacii și asta pentru că acesta are proprietatea de a-i steriliza. Astfel, ei nu numai că îți vor părăsi locuința, ci se vor afla și în incapacitatea de a se înmulți. Stropește o felie de pâine cu acid boric și las-o în locurile în care apar gândacii frecvent. Astfel vei reuși să îi înlături din casa ta.




joi, 17 mai 2018

Pâine cu mălai - pâinea bunicilor



CUM PREPARĂM CELEBRA TURTĂ CU MĂLAI

Nu mulţi cunoaştem faptul că această pâine era făcută de oamenii mai înstăriţi care îşi permiteau din când în când să adauge şi făină de grâu în mămăliga cea de toate zilele iar de cei mai nevoiaşi doar în zilele de sărbătoare .


 Acaestă turtă sau pâine era coaptă în cuptoare de cărămidă dar şi în ţest ,, iar ea putea fi însoţită de aproape orice fel de mâncare , dar în special este extrem de potrivită cu fasole.

Copii şi întreaga familie va adora această pâine , iar musafirii nu vor uita foarte repede această minunată pâine.

CUM PREPARĂM PÂINEA DE MĂLAI :

Prima dată vom face o mămăligă mai moale pe care o fierbem 15 minute , în acest timp spearat amestecăm 3 părţi de mălai cu o parte făină , iar când acesta va fi bine omogenizat îl vom încorpora practic în mămăliga noastră amestecând continuu cu o lingură de lemn , până când vom obţine o cocă mai tare ca cea de pâine, aluatul trebuie să fie consistent dar nu tare.

Coca obţinută o vom modela sub forma unei pâini rotunde peste care presărăm un strat subţire  mălai , apoi băgăm la cuptor , de preferat la unul de cărămidă .

Această pâine , este foarte sănătoasă şi foarte gustoasă şi merită încercată cu fasole şi murături sau salată de varză acră .

                                                              
                                                 CURAJ ŞI POFTĂ BUNĂ !




miercuri, 16 mai 2018

Paste carbonara - o reţetă simplă şi foarte gustoasă




REŢETĂ PASTE CARBONARA

 Pastele carbonara sunt printre cele mai populare reţete de paste , este cam cea mai simplă reţetă dar nu şi cea mai puţin gustoasă . Se prepară simplu , repede şi sunt de mare efect chiar şi pentru cel mai pretenţios musafir . Aşa că... să nu mai pierdem vremea şi să începem prezentarea acestei minunate reţete.


Pentru a prepara pastele carbonara avem nevoie de :

Ingrediente

- 250 gr. spaghetti

- 200 gr. bacon

- 3 ouă

- 2 căţei de usturoi

- 100 gr. de parmezan ras sau pecorino romano , sau chiar combinate


- 3 linguri de smântână

- sare

- piper proaspăt măcinat

- 2 linguri de ulei de măsline

- puţin pătrunjel


Mod de preparare

Într-o tigaie, punem două linguri de ulei de măsline în care vom căli puţin usturoiul împreună cu baconul tăiat fâşii subţiri într-un alt vas, batem bine ouăle împreună cu sarea şi piperul. Între timp,vom pune pastele la fiert conform indicaţiilor de pe pachet. 

După ce au fiert şi au fost scurse bine,le vom pune într-un vas unde le  vom amesteca cu ouăle. Adăugăm compoziţia pe bază de bacon şi usturoi, şi apoi cele trei linguri de smântână ,amestecăm bine,vom presăra puţin pătrunjel tocat fin  , apoi pot fi servite , alături de un vin roşu sau bere .



                                    VĂ DORESC SUCCES ŞI POFTĂ BUNĂ !

Spaghete bolognese - paste pentru toate gusturile




REŢETĂ SPAGHETE BOLOGNESE

Majoritatea dintre noi suntem îndrăgostiţi de celebrele paste , care din fericire sunt într-un număr mare de reţete şi împărţite pe regiuni , dar sunt şi multe controverse referitor la reţetarul acestora , dar nu ăsta nu este cel mai important lucru ,ci acela a rezultatului final.


Pentru a prepara spaghetele bolognese iată de ce avem nevoie :

Ingrediente

 - 400 grame carne de vită tocată (pulpă, rasol alb, muschiuleţ)

- o ceapă (galbenă)

- o jumătate de morcov

- 2 fire de tulpină de ţelină

- sare

- piper



- sos de roşii

- boia de ardei iute

- boia de ardei dulce

- ulei de măsline

- 3 căţei de usturoi

- o jumătate de cutie de spaghete

 Mod de preparare

 Vom pune spaghetele la fiert într-un vas cu sare şi o lingură de ulei de măsline , le vom lăsa la fiert atât timp cât scrie pe ambalajul lor , deoarece aici nu este un stas deoarece grosimea pastelor diferă şi implicit şi timpul de fierbere .

Vom cumpăra carnea de vită fără niciun pic de grăsime , pe care o vom toca în magazin sau acasă. Exclus să cumpărăm carnea gata tocată.

 Tocăm ceapa şi usturoiul mărunt , morcovul şi tulpina de ţelină pe care le vom pune la călit în ulei de măsline , pentru cca. 3 minute , vom adăuga carnea , cu 50 ml. apă şi lăsăm să fiarbă aproximativ 40 de minute .

 După 15 minute de fierbere vom adăuga şi sosul de roşii , iar sarea o vom adăuga spre final ,astfel vom evita întărirea cărnii de vită .

După cele 40 de minute de fierbere vom adăuga toate condimentele rămase , sare , piper , boia , amestecăm şi oprim focul.

Sosul se amestecă cu spaghetele fierte în prealabil se servesc cu parmezan ras şi un pahar de vin roşu sau bere .

                                   VĂ DORESC SUCCES ŞI POFTĂ BUNĂ !


vineri, 11 mai 2018

Cocktail Passion Summer Drink - gustos , uşor de preparat şi de mare efect



REŢETĂ COCKTAIL PASSION SUMMER DRINK , NON - ALCOOLIC. 

Cu toţii suntem fascinaţi de cocktail-uri , însă mulţi dintre noi nu am avut curajul nicodată să preparăm unul , cu toate că este forte uşor de realizat .

 Astăzi o să vă prezint o reţetă de cocktail non-alcoolic pe care îl veţi putea prepara chiar dumneavoastră ca un adevărat barman cu experienţă . 


Cocktail-urile sunt foarte apreciate de musafiri şi sunt şi de mare efect , veţi fi apreciat de cei ce vor gusta din băutura dumneavoastră .

 Avem o imagine greşită despre anotimpul în care se poate consuma , însă aceste cocktail-uri se pot consuma în orice anotimp , indiferent de vremea de afară , cu amendamentul că dacă timpul este rece va fi clar că sărim peste etapa adăugării cuburilor de gheaţă.

 Este evident că anotimpul lor este vara toridă , însă nu-i obligatoriu , oare nu am mâncat îngheţată iarna ?

COCKTAIL PASSION SUMMER DRINK

Avem nevoie de  :

- 4oo ml. de suc de portocale proaspăt stors

- 20 ml. de sirop de rodie 

- felii de portocală pentru decor chiar şi câteva cireşe din care am scos sâmburii , pentru a decora paharul

- cuburi de gheaţă

- 200 ml. apă tonică

Vom pune cuburile de gheaţă într-o cană mare de sticlă ( carafă ) , apoi turnăm sucul de portocale şi siropul de rodie , amestecăm bine şi turnăm şi apa tonică  , turnăm în pahare şi le ornăm cu felii de portocală şi cireşe după caz.


Reţeta este pentru 4 porţii de cocktail.

Oaspeţii şi întreaga familie vor fi plăcut impresionaţi de această băutură gustoasă şi cu aspect plăcut.

                                                VĂ DORESC MULT CURAJ ŞI ÎNSPIRAŢIE !




citeşte şi...Un cocktail sănătos , răcoros şi rafinat - Limonada de rodie


joi, 10 mai 2018

Sucul de soc - preparare



CUM PREPARĂM RENUMITA SOCATĂ 

Dacă mai acum câteva zile v-am prezentat reţeta de sirop de soc , ei bine astăzi vom vorbi şi despre sucul de soc sau socată .


 Acest suc nu este numai un simplu suc gustos şi foarte binevenit în zilele călduroase ale verii , el este şi un bun remediu naturist care ne vindecă de constipaţie şi problemele intestinale , întăreşte sistemul imunitar , contribuie la o digestie mai bună .

 Florile de soc pot şi adăugate chiar şi în compoturi de fructe, dulceţuri şi gemuri , dându-le acestora o savoare aparte.

IATĂ CUM PREPARĂM SOCATA :

- 1 kg zahăr

- 2 lămâi galbene 

- 2 lămâi verzi ( dacă nu aveţi posibilitatea folosiţi 1 galbenă în afara celor 2 de mai sus )

- 14 flori de soc 

- 1o litri apă plată


Vom spăla florile de soc foarte bine , cu grijă deoarece printre micile inflorescenţe mai trăiesc musculiţe, după care le punem într-un borcan de 10 litri împreună cu zahărul ( dacă nu aveţi recipiente de 10 litri împărţiţi florile şi zahărul în mod egal în funcţie de ce recipiente aveţi la îndemână ) , vom spăla lămâile şi le vom tăia în 4 , le vom stoarce peste florile de soc şi zahăr şi vom adăuga şi sferturile de lămâie stoarse. 

Adăugăm apă şi vom mesteca până când zahărul se va dizolva . Vom completa cu apă plată până la umplerea borcanului pe care îl vom aşeza la soare 4-5 zile. 

Borcanul nu trebuie să fie astupat etanş , doar cu ceva cât să nu intre insecte sau praf în el , vom amesteca zilnic .După cele 4-5 zile vom filtra sucul şi-l vom depozita în sticle pe care le vom păstra la frigider .

citeşte şi ...Siropul de soc , un răsfăţ al verii

miercuri, 9 mai 2018

Nea Mărin , Sucă şi geografia



NEA MĂRIN , SUCĂ ŞI GEOGRAFIA

scris de Dan Biţuică

Mă fraţîlor , să vă spui una , să vă spui una cu nepoti-miu ăl mai nărod din neamul nostru , mă neamule , veni Sucă la mine , care era încă la şcoală şi zîce:


- Nea Merine , nea Merine ,azi cred că o să vie profesoara de geografie la matale să vorbească cu matale.

- Păi de ce să vie la mine mă ? de ce să vie ? 

- Nu ştiu bre dar îmi zisasă mie să-ţi spui că vine .

- Nu cumva făcuşi tu ceva pi la şcoala aia pi acolo ?

- Nu breee...ce să fac ?

- Mă la câte ai tu în capul ăla , se găseşte câte ceva...se găseşte .

Mă fraţîlor nici una nici două că mă trezi cu profesoara la poartă , dar bine că nu apucasă Sucă să plece că dacă era ceva de rău sigur mă păgubea de câteva perechi de palme , auzi...

- Dom Juvete , să vă spun ce am păţit cu nepotul dumneavoastră astăzi la ora de geografie 

- Spuneţi doamnă , zîc , că să vedeţi ce-i păţăşte lui chielea imediat , imediat.

- Păi astăzi le-am spus că o să facem o excursie imaginară prin pădure , şi le-am zis tutror să-şi pună rucsacul imaginar în spate şi să pornim la drum , să ne orientăm cu ajutorul busolei prin pădure.


Toţi au făcut cum le-am spus eu , însă când veni rândul lui Sucă îl întrebai :

- Sucă , dacă în faţa ta este Nordul , în stânga Vestul şi în dreapta Estul,,,în spate ce ai Sucă ?

- Şi nu ştiu, nu ştiu nărodul , sau ce ? întrebai eu profesoara .

- Păi ştiţi ce mi-a răspuns ?

- Olelei , zîc , să nu fi zîs vro prostie că îl cârpesc pe loc .

 Ştiţi ce mi-a răspuns ? Dacă  în stânga am vestul în faţă nordul şi-n dreapta am estul , atunci eu în spate ammm...RUCSACUL !

citeşte şi...Nea Mărin , Sucă şi corul

Un cocktail sănătos , răcoros şi rafinat - Limonada de rodie



COCKTAIL - LIMONADĂ DE RODIE

Mulţi o să se mire , crezând că totuşi este prea devreme pentru cocktail-uri însă acesta nu este un cocktail cu alcool , un cocktail party , el este un cocktail mai mult de familie pe care îl putem prepara în orice perioadă a anului  , este extrem de gustos dar şi sănătos , de care vă puteţi bucura împreună cu prietenii ori cu întreaga familie .


Se cunoaşte faptul că rodia este un super-fruct , aceasta conţine  de trei ori mai mulţi antioxidanţi decât vinul roşu iar o singură rodie consumată zilnic ne oferă aproape jumătate din cantitatea de vitamina C pe care trebuie să o consumăm .

IATĂ DE CE AVEM NEVOIE SĂ PREPARĂM DELICIOSUL COCKTAIL:

- 50 ml. de suc proaspăt stors de lămâie 

- 3 linguriţe zahăr

- 250 ml. de suc de rodie 

- 750 ml. de apă plată

- gheaţă cuburi sau chiar zdrobită , însă aici este opţional , putem adăga sau nu în funcţie de anotimp , vreme.


Vom amesteca zahărul în sucul de lămâie până la dizolvare , turnăm amestecul într-un recipient împreună cu sucul de rodie şi apoi apa , agităm bine , apoi vom turna băutura rezultată în patru pahare de sticlă după care vom aduga gheaţa după preferinţă.

Aceste cantităţi din reţetă sunt pentru patru porţii .

P.s. - acest cocktail are o valoare nutriţională mică  ( 75 calorii ), aşa că puteţi consuma fără grija că vă va îngraşa , iar dacă aveţi suspiciuni referitor la cele trei linguriţe de zahăr ,le  puteţi înlocui cu miere însă nu va mai fi la fel .

                        VĂ DORESC MULT CURAJ ŞI DE CE NU IMAGINAŢIE !

joi, 3 mai 2018

Gem de lămâie - gemul pe care-l putem prepara tot timpul anului



REŢETĂ GEM DE LĂMÂIE

Acest gem are avantajul că lămâile le putem găsi tot timpul anului la o calitate bună a fructului . Prepararea gemului de lămâie este foarte simplă însă extrem de gustoasă şi de ce nu şi de efect. 

Gemul de lămâie este absolut delicios , foarte aromat , cu un gust dulce-acrişor , având şi un bogat conţinut de vitamina C îşi va face repede loc printre preferatele dumneavoastră


 Dacă nu aţi preparat , gustat , sincer vă recomand  să vă gândiţi serios să încercaţi.

Pentru preparea gemului avem nevoie de :

- 1 kg de lămâi

- 2 litri de apă

- 3 kg. de zahăr

Spălam bine lămâile şi le feliem subţire , vom elimina seminţele , deoarece acestea amărăşte gemul , apoi vom pune lămâile tăiate într-un vas de inox sau emailat , după care vom turna cei 2 litri de apă , punem capacul şi vom lăsa stea peste noapte..


A doua zi vom pune oala pe foc şi vom fierbe conţinutul , până când coaja lămâilor se vor sfărma uşor între degete , adăugăm zahărul şi mai fierbem cca. 20 de minute .

Vom turna gemul în borcane curate şi uscate pe care le vom pune în apă fierbinte până se vor răci complet.

                                             VĂ DORESC MULT CURAJ !


miercuri, 2 mai 2018

Nea Mărin , Sucă şi agricultura



Nea Mărin, Sucă şi agricultura 

scris de Dan Biţuică

Mă fraţîlor , să vă spui una , să vă spui una cu Sucă , mă fraţîlor termină şcoala profesională şi de , dacă să prinsasă şcoala de el ca apa de gâscă , făcu şcoala de meserii la tractoare , la tractoare ce mai , că zisasă biata mumă-sa , soru-mea...lasă-l Merine , măcar să meargă cu tractorul, bă cum necum termină nărodul meu şi acum , nevoie mare , se termină vara, că zîse că să stea şi el ultima vacanţă , că pi colo că pi-n coace, pe toamnă vine mumă-sa la mine:

- Merine , ajută-mă şi pe mine cu Sucă , să-l bag la servici la colectivă, că de acum o să aibe de lucru că încep însămânţările .


- Fă sormeo, eu cu ce să te ajut ?

- Păi vorbeşte tu cu a lu Căpistere că-i brigadier şi voi aţi fost colegi la armată, poate pe tine te-o asculta.

- Bine fă , zîc , dar dacă mă face de minune , să vezi ce-o păţî el cu mine.

Vorbesc cu Căpistere şi îl băgă la lucru şi mai dihai îl băgă şi pe colegul şi prietenul lui , pe Sache, pe Sache a lu Zăpăcitu din fundul , dealului.

Dădură nărozii probe de lucru , mă se pricepu , se pricepu , că mi-a zis Căpistere , Merine ,Sucă al tău la arat nu e prea bun aşa, dar la semănat , ştie mă , ştie.

Ei dacă ştie , nu e rău dar să vedem cât l-o ţîne zîc eu în mintea mea.


Mă fraţîlor , a doua zi îi trimite ăla la semănat , îi trimte la semănat ce mai, mergea Sucă cu tractorul , aşa mândru era de el di ziceai că merge cu tomobilul ce mai , cu tomobilul zîceai că este.

 Ajunsără ei acolo , adică el cu Sache şi se apucă de lucru, mă fraţîlor şi dăi , şi dăi , la un moment dat lu Sucă îi cam trecu , îi trecu vrednicia şi să întoarsă la vechea lui ocupaţie, lenea , păi lenea , asta a fost cea mai bună prietenă a lu Sucă de când l-a scos popa din cristelniţă , că am zîs toţi , mă ce-o fi avut părintele în apa aia , de doarme ăsta şi când merge .

Se aşezară ei la umbră şi bea tutun , că astea se lipeşte de el , se lipeşte , când deodată apare cu şareta în goană brigadierul , a lu Căpistere:

-Mă ! Mă ! Voi di ce nu semănaţi ? Di ce nu semănaţi ?

Mă fraţîlor, mă nepoate , ştiţi ce răspunsă Sucă al meu , cel mai nărod din neamul nostru ?

- Cum să semănăm bre ? Cum să semănăm ? Păi dacă nu suntem fraţi ? nu suntem !

Mă fraţîlor şi aşa fu Sucă al meu tractorist pentru o zî.

citeşte şi Nea Mărin , Sucă şi majurul

Remedii naturiste pentru afecțiuni comune. Tratamente din plante, leacuri tradiționale și peste 1000 de articole explicate simplu.

Faceți căutări pe acest blog

Un produs Blogger.

Cum agravează stresul eczema: mecanismul neuro‑imunitar explicat - Terapia Naturistă

  Stresul este un factor declanșator bine cunoscut pentru multe afecțiuni ale pielii, iar eczema se numără printre cele mai sensibile la sch...